A fost semnat contractul pentru achiziția unui sistem de intervenție pentru autovehicule...

A fost semnat contractul pentru achiziția unui sistem de intervenție pentru autovehicule electrice

2 46

Primăria Brașov va achiziționa un echipament conceput pentru stingerea incendiilor produse la vehiculele electrice sau hibrid, care va fi pus la dispoziția Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei” Brașov, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 629/2022. Primăria Brașov continuă să investească în dezvoltarea mobilității verzi la nivelul municipiului, iar această achiziție face parte din programul de investiții menite să asigure serviciile necesare dezvoltării acestui tip de transport.

Echipamentul constă dintr-un container de tip Abroll, cu instalație de stingere a incendiilor cu praf și azot, în valoare de 1,04 milioane de lei, la care se adaugă TVA, și va fi furnizat de către SC Romprim SA, compania care a câștigat procedura de achiziție demarată vara trecută.

Odată cu dezvoltarea transportului electric, fie că vorbim de autoturismele electrice sau de flota de autobuze a RATBV, trebuie să ne adaptăm și mijloacele de intervenție în cazul apariției unor incidente. Pentru a ne asigura că echipajele de intervenție ale ISU Brașov dispun de echipamentele necesare de intervenție în astfel de situații, municipalitatea a luat decizia de a achiziționa un sistem special pentru vehiculele dotate cu baterii electrice, sistem care va fi pus la dispoziția colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În această săptămâna am semnat contractul pentru furnizarea acestui echipament și sper ca în următoarele luni să fie disponibil pentru intervențiile în cazul unor astfel de incidente Este o achiziție importantă pentru siguranța tuturor brașovenilor, mai ales a celor care au astfel de vehicule sau care utilizează transportul în comun”, a precizat primarul Allen Coliban.

Instalația de stingere cu praf și azot va fi amplasată pe un container de tip Abroll, confecționat din oțel zincat sau duraluminiu. Containerul va fi prevăzut cu mijloace de acces (platforme, trape, scări, etc.) pentru a permite accesul personalului în condiții de securitate în toate compartimentele și pe acoperișul lui, inclusiv la panoul de comandă al instalației de stingere, pentru varianta în care se lucrează cu containerul dispus pe autoșasiu.

Instalația va fi formată din recipiente pentru praf, butelii cu azot, instalație de purjare (curățare), circuite pentru vehicularea azotului, unitate de control și instalație de refulare.

Recipientul cu pulbere va cuprinde două instalații individuale, cu câte 2.500 kg pulbere fiecare, care vor fi confecționate din oțel, având o presiune de proiectare de 14 bari și presiune de lucru de 13 bari. Instalațiile vor putea funcționa simultan sau individual. Fiecare instalație individuală va fi prevăzută cu gură de vizitare și umplere și robinete/supape pentru decomprimare.

Buteliile cu azot vor avea un volum de minim 50 de litri, la o presiune de 200 bari și sunt prevăzute cu valve operate pneumatic. Se vor prevedea minim patru butelii cu azot pentru fiecare instalație individuală.

Sistemul poate opera la temperaturi cuprinse între -20˚C și +60˚C.

Purjarea (curățarea) conductelor din circuitele de refulare a pulberii se va executa după încetarea lucrului. Purjarea se va face cu azot, de la butelia de comandă și/ sau cu aer comprimat de la o butelie de aer dedicată, care respectă aceiași parametri de funcționare, montată în container.

Termenul maxim pentru livrare echipamentului este de 12 luni. Valoarea contractului fiind de 1.040.000 lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.

D.D.

COMENTARII

  1. Prostimea iubitoare de verde, grindil și hecologeală nu știe dar helectricele ăstea nu mai pot fi stinse. Ard din senin și ard pînă se fac scrum.

  2. De ce de la bugetul local și nu de la Consiliul județean sau Prefectura? Pentru ca au găsit proștii?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.