Search

KOL NIDRE. - search results

If you're not happy with the results, please do another search

1 262

MÂNDRIE DE EVREU
Circulă pe internet două texte. Texte abjecte, mizerabile, semnate de Chaim Schatzman și Cezar Lazarovici. Pline de ură și dispreț față de români, față de lumea noastră românească. E o greșeală că au fost puse în circulație.
Mi s-a cerut un punct de vedere, o atitudine, față de cei doi evrei care nu sunt de capul lor, ci exprimă un punct de vedere pe care, din păcate, îl împărtășesc mulți evrei, măcar parțial. Este de fapt optica elitei evreiești.
Cu alte cuvinte, cele două texte stârnesc în mine mai multe răspunsuri, inclusiv tentația de a ignora existența lor, a textelor și a autorilor, nu ar trebui nici să le mai pomenesc infamul nume.
Vrând-nevrând răspunsul meu va generaliza persoana adresantului.
Deși am cunoscut mulți evrei de calitate, colegi sau prieteni, unora datorându-le sentimente de recunoștință mărturisite de-a lungul anilor, rândurile de mai jos vor fi adresate evreilor care, aidoma celor doi preopinenți, se fălesc cu apartenența lor la poporul ales să conducă omenirea. Evrei plini de dispreț pentru restul planetei.
Așa cum ne cataloghează Talmudul lor, noi, ne-evreii, nu suntem oameni, ci niște animale! De pe această poziție le răspund celor doi nerușinați!
Nerușinați am zis?
Am zis și mai zic o dată: nerușinați!
Rușinea de a fi evreu, de a te ști evreu este sentimentul firesc care ar trebui să-l încerce pe orice evreu cinstit conștient de tarele comunității evreiești. Iar nu mândria, satisfacția de a aparține istoriei și mentalului iudaic! Spiritualității evreiești!

Dar știu evreii ce-i aia rușinea?
Punctul meu de plecare, ca reper fundamental în această discuție, este poziția față de adevăr, față de idealul de dreptate și de justiție, în ce măsură este caracteristic pentru mentalul evreiesc, pentru tradiția iudaică, evreiască.
În ce măsură este prețuit idealul de dreptate, de justiție de modelul uman evreiesc! De arhetipul iudaic.
Pornesc de la autoritatea cea mai avizată asupra lumii evreiești: domnul nostru Iisus Hristos. Cuvintele sale sunt definitive și mereu adeverite:
VOI SUNTEȚI FIII MINCIUNII!
Iată cuvintele domnului nostru Iisus Hristos adresate evreilor:
Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-ați iubi, căci eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Nu am venit de la mine însumi, ci El m-a trimis.
Pentru ce nu înțelegeți felul meu de a vorbi?
Pentru că nu sunteți în stare să-mi ascultați cuvântul.
Voi diavolul îl aveți de tată și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru.
El dintru început a fost ucigaș și nu s-a menținut în adevăr, căci în el nu este adevăr.
Când minte, vorbește după firea lui, căci este mincinos și e părintele minciunii.
Pe mine, deoarece vă spun adevărul, nu mă credeți.
Care dintre voi mă va dovedi de păcat?
Dacă vă spun adevărul, pentru ce nu mă credeți?
Cine este de la Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu.”

Pe acest site (IonCoja.ro, n.r.) au fost deseori pomenite și inventariate o parte din minciunile puse în circulație de evrei despre ei înșiși sau despre alții, inclusiv minciuna despre
(1) un dumnezeu al evreilor care le-a făgăduit să ajungă să stăpânească întreaga omenire, toate bogățiile pământului. Zic unii comentatori că aceasta ar fi minciuna cea mai exagerată scornită de mintea evreilor: ideea, credința, teza că se bucură de protecția specială a unui dumnezeu care le aparține în exclusivitate.
Un dumnezeu care le-a promis – nu se știe de ce, că vor stăpâni lumea! Drept răsplată pentru fapte și merite deosebite niciodată puse la vedere!
Niciodată puse în discuție! Niciodată formulate deschis! Niciodată dovedite!
Nimeni nu ne spune de ce acel Dumnezeu i-a ales pe evrei pentru o răsplată atât de mare!

Facem sinteza acestor dezvăluiri dând un citat din IUDAISMUL CA RELIGIE AUTO-TERMINATĂ, un text scris recent de Nick Kollerstrom – 18 iulie 2023:
Povești neadevărate există la fiecare capăt al celor trei mii de ani ai istoriei evreiești – fictive, fabricate și de o amploare imensă. S-ar putea să începem din secolul al X-lea î.e.n., când arheologii, după un studiu sârguincios, nu au găsit nicio urmă a regelui Solomon, a templului sau a imperiului său.
O jumătate de secol de săpături intensive din Țara Sfântă a ajuns acum la această concluzie. Presupusul imperiu puternic al lui David și Solomon, care se întindea de la Nil până la Eufrat – pe baza căruia s-a format statul modern Israel – nu a existat, este doar visul unor religioși habotnici.”

Cu alte cuvinte, practic nicio informație din Vechiul Testament nu poate fi luată în serios, nu ne poate inspira nici cea mai mică încredere.
Deci Solomon și David nu au existat?!…
Și cu „steaua lui David” cum rămâne? A cui este?!
Iar vestitul templu al lui Solomon, ca și însuși regele Solomon, să nu fi existat?!…
Să fie toate aceste mituri niște minciuni vecine cu patologia minții?!
Ce rămâne din pasionanta epopee a captivității în Egipt, pe care o neagă importanți savanți, savanți evrei, evrei cinstiți, căci există și așa ceva: evrei cinstiți?!
Cineva, care ar avea timp de pierdut cu nimicuri, ar putea încerca să detașeze din mitologia biblică evreiască ce poate fi crezut și documentat cât de cât. Un efort care nu știu dacă mai merită să fie făcut!
A deveni expert / erudit în minciuni, indiferent ale cui, inclusiv cele iudaice, nu poate fi o îndeletnicire recomandabilă. Ce satisfacții poate să ofere?!
Nu sfătuim pe nimeni să piardă timpul cu asemenea mizerii. Mă întreb numai – am această curiozitate!, care vor fi fost minciunile avute în vedere de Iisus Hristos atunci când le-a reproșat evreilor că sunt „fiii minciunii”!
Iisus nu le face onoarea unui inventar explicit al netrebniciei evreiești. Poate că ar trebui să procedăm și noi la fel!
Noi, cei care azi avem a ne confrunta cu obrăznicia sionistă, cu infatuarea lor nemărginită! Cu minciunile de azi ale „unor religioși habotnici”.
Minciuni fără pereche de stupide, de prostănace! Pe lângă minciunile din Vechiul Testament, minciunile evreilor de azi sunt calitativ „superioare”, având un grad de abjecție la care nici nu visau „religioșii habotnici” de odinioară, din antichitatea iudaică, autori ai basnelor din Vechiul Testament. Copii mici pe lângă maeștrii minciunilor sioniste de azi!

Firește, în fruntea minciunilor nerușinate puse în circulație de mitomanii moderni ai iudaismului se află (2)HOLOCAUSTUL, minciuna cea mai absurdă, mai neîntemeiată, mai nerușinată din istoria abjecției umane. Istorie în care evreii au scris cele mai ample capitole!
Dar trebuie să recunosc că sunt momente când mă întreb dacă nu cumva merită toată admirația cei care au crezut că poate căpăta răspândire și prestigiu o minciună atât de sfruntată, de „imposibilă”, cum este inventatul genocid a 6 milioane de evrei uciși în lagărele naziste!
Minciuna iată că a ținut și a produs efectele cele mai neașteptate.
Pentru unii rătăcirea a fost totală și au ajuns să vorbească chiar și de o „religie a holocaustului”.
Mai mult nici că se putea pentru ticăloșia umană! Pentru prostia așa zis umană, inumană în sine! Și-a atins apogeul!
Nu cred că o persoană cu un nivel minim de inteligență poate accepta, în sinea sa, narațiunea numită HOLOCAUST! Și marea mea mirare este existența celor care, evrei sau neevrei, nu puțini, iau în serios basmul despre genocidul celor 6 milioane de evrei, victime ale anti-semitismului nazist!
De ce o fac?
De ce se leapădă de capacitatea de a deosebi minciuna de adevăr cu care ne-a înzestrat norocul de a ne naște oameni?! Ființe raționale, fraților! Nu animale stupide!
Mă întorc la minciuna numită holocaust! Pentru a fi mai ușor digerată de imbecilii care ne sunt concetățeni, scenariștii holocaustului l-au asezonat cu alte minciuni, mai nerușinate, mai absurde, mai incredibile. Se pare că funcționează în mintea unora o reacție vecină cu paranoia!
Handicapați în stare să accepte cele mai gogonate minciuni tocmai pe acest motiv, pentru că sunt de necrezut! Pentru că un om sănătos la minte nu ar fi în stare nici măcar să le scornească! Deci nu sunt scornite, ci adevărate, iar cei care le propagă au de partea lor prestigiul și autoritatea academică, politică, guvernamentală ș.a.m.d. și trebuie crezuți!
Cam acesta este mecanismul mental al imbecililor care cred sincer în holocaustul nazist!
Așa s-a ajuns la minciuna cu asasinarea a milioane de evrei prin camerele de gazare, prin cuptoarele care au ars milioane de cadavre și alte bazaconii care au pus la lucru imaginația bolnavă a unor activiști ai holocaustului, ai minciunii nerușinate, instituționalizată ca politică de stat: statul Israel!
Un stat fundamentat pe minciună și falsuri, pe crime și diversiuni.
Narațiunea despre holocaust, intens mediatizată de structurile sioniste, a cerșit compasiunea întregii omeniri, reușind la capătul unui lanț de crime și falsuri să impună la ONU crearea în 1948 a unui stat Israel, cămin al năpăstuitului popor evreu!
Stat în care evreii să se afle în siguranță, să poată prospera în pace și liniște!
Existența statului Israel, cu atribuțiile pe care și le-a asumat, este o altă minciună din panoplia sionistă de falsuri, de minciuni nerușinate!
Israelul este un stat prosper, cu un nivel de trai dintre cele mai ridicate.

Prosperitatea Israelului se întemeiază însă pe altă minciună(3), pe o înșelătorie unică în istorie: despăgubirile pe care evreimea le percepe de la statele considerate autoare ale Holocaustului, în frunte cu Germania! Despăgubiri pentru cele 6 milioane de victime inventate ale așa zisului holocaust nazist! Un sac fără fund!
Au invocat chiar și despăgubiri pentru urmașii victimelor închipuite ale holocaustului! Urmașii celor 6 milioane de evrei inventați de strategii sionismului!
În realitate, pe baza documentelor emanate de Crucea Roșie Internațională și de arhivele germane, aflăm că în lagărele de concentrare naziste au murit numai câteva zeci de mii de evrei, din cauze naturale: boli, vârstă etc.
Nicicum șase milioane de evrei!
În aceleași condiții au murit mii de prizonieri ruși, polonezi, țigani… Condițiile de trai din lagărele de concentrare naziste nu au fost condiții de exterminare! Dimpotrivă! Au respectat întocmai legile războiului! Mult mai mult decât în lagărele de prizonieri din Rusia sau Statele Unite…
Nu se cunoaște cuantumul sumelor plătite deja Israelului ca despăgubiri pentru evreii holocaustizați! Este un secret de stat al Israelului și al Germaniei.
Sume importante a plătit și România pentru cei 400.000 de evrei trecuți la activul anti-semitismului românesc, măcar că nu s-a putut identifica nici o acțiune criminală, abuzivă a autorităților de la București avându-i drept țintă pe evreii din România!
Dimpotrivă, există documente potrivit cărora în anii aceia guvernul Ion Antonescu a organizat strămutarea, la cerere, a sute de mii de evrei din România în Palestina. Cităm în acest sens declarația explicită a lui Simon Perez (fost președinte al statului Israel, n.r.), prim ministru în funcțiune al Israelului (la momentul declarației, n.r.): „Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viața multor evrei de aici, 400.000 de evrei, care au venit în Israel și au contribuit și contribuie la construirea Israelului.”
Să reținem și declarația unui mare rabin evreu, Moshe Carmilly Weinberger: „Atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiați evrei și a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale. (…) Evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi; lumea și-a pierdut umanitatea, la fel și iubirea creștinească a aproapelui. Poporul român s-a străduit în schimb să-și salveze credința în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem și îi rămânem recunoscători poporului român pentru aceasta.”
Cuvinte frumoase, care nu au fost urmate de recunoștința evreiască, ci de nenumărate lovituri date intereselor românești elementare, existențiale, lovituri date atât de la evrei, persoane particulare, care, bunăoară, s-au numărat printre principalii beneficiari ai unor privatizări frauduloase după 1990, cât și de la statul israelit, care a forțat mâna guvernanților români determinându-i să ia o mulțime de măsuri în contradicție cu constituția României, în folosul Israelului.
Abuzul cel mai scandalos constituindu-l acuzația de holocaust adusă oficial românilor fără nici o dovadă cât de cât demnă de a fi luată în seamă. Acuzație acceptată de clasa politică de la București fără niciun examen critic al argumentelor evreiești!

Israelul este o țară puternică din multe puncte de vedere. Puterea iudaică se sprijină pe susținerea ne-condiționată oferită de cei 4-5 milioane de evrei din SUA și Marea Britanie, din Occident, deținători ai puterii financiare mondiale, ai marilor consorții bancare.
Cu sprijinul acestora Israelul a intrat în clubul ultra select al statelor, al puterilor nucleare. Ajuns în această poziție de forță maximă, Israelul nu a întârziat să-și arate adevărata față, lipsa de respect față de restul omenirii, față de principiile morale ale unei minime corectitudini! Altfel cum să interpretăm șantajul iudaic, declarațiile cinice ale liderilor politici de la Jerusalem care în repetate rânduri au amenințat cu folosirea armelor nucleare în caz că Israelul va pierde o confruntare militară!
Israelul este singura putere nucleară care face asemenea declarații. POATE ȘI PENTRU CĂ A DOBÂNDIT STATUTUL NUCLEAR PRIN ÎNȘELĂCIUNE, PRIN FURT, NU PRIN EFORT PROPRIU.
În acest context ne amintim mărturia altui evreu informat, un mare rabin, rabinul Reichorn din Praga. O mărturie mai veche care merită reținută și analizată cu toată atenția.
S-o punem în chenar.
Rabinul Reichorn din Praga, la 1896, despre planul de iudaizare a proprietăţilor funciare:

«în numele justiţiei sociale şi al egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră».

Mai deslușit spus, în strategia Sionului a acționat încă din secolul al XIX-lea o strategie politică care va promova „în numele justiţiei sociale şi al egalităţii”, adică în numele ideii comuniste, ideea ca „marea proprietate să fie împărțită la ţărani, țărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă”, adică băncilor evreiești, „devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră”.

„Noi vom fi marii proprietari și puterea va fi a noastră!”
Deci acesta a fost scopul instaurării comunismului, dar și al căderii comunismului! Instaurarea comunismului a dus la des-proprietărirea celor ce, în termeni bolșevici, de zeci de generații exploatau, ca proprietari, clasa muncitoare, inclusiv țărănimea săracă.
Proprietatea privată a fost desființată de comuniști în folosul proprietății publice, a tuturor și a nimănui. În comunism proprietatea nu mai era a proprietarilor de drept, dar nici a evreilor, era impersonală, era „proprietatea poporului”. Comunismul însă, proiectat de evrei, nu era decât o etapă a procesului de instaurare a puterii mondiale a evreimii. Mai era nevoie de un transfer al proprietății publice în folosul unor persoane private! Ceea ce nu se putea petrece sub un regim comunist! De aceea comunismul trebuia să dispară, ceea ce s-a și întâmplat în 1989!
An ales de liderii sioniști pentru a celebra astfel împlinirea a 200 de ani de la revoluția franceză (1789), așa zis franceză. În realitate autorii și beneficiarii abolirii monarhiei franceze fiind în primul rând exponenții evreimii mondiale.
Merită atenția cea mai mare opinia unui evreu care a avut un moment de sinceritate cu totul neașteptată: Marcus Eli Ravage, text publicat în „Century Magazine”, Februarie 1928. Îl transcriu cu o ușoară stilizare, cu speranța că îi voi spori puterea de circulație. Merită:
Voi, creștinii, încă nu ați început să vă dumiriți cât suntem de vinovați față de voi! Nici până azi nu ați priceput că noi, evreii, suntem intrușii.
Noi suntem subversivii.
Noi v-am distrus lumea în care erați obișnuiți să trăiți, v-am pervertit idealurile, v-am schimbat destinul, am făcut ravagii în lumea și în viața voastră.
Noi am fost la originea nu numai a ultimului mare război, ci și la toate revoluțiile majore din istoria voastră.
Noi am adus dezbinare, neînțelegeri, confuzii și frustrări în viața voastră privată și publică, și asta facem în continuare. Nimeni nu vă poate spune cât timp vom continua așa!
Cine știe ce destin măreț și glorios ați fi avut dacă noi v-am fi lăsat în pace!”
(s.n.) („A Real Case Against the Jews”. Century magazine. Vol. 115, no. 3. January 1928. pp. 346–350. Archived from the original on October 26, 2009. „The Jew: Commissary to the Gentiles: The First to See the Possibilities of War by Propaganda”. Century magazine. Vol. 115, no. 4. February 1928. pp. 476–483. Archived from the original on October 21, 2009.)

Așadar ne punem și noi întrebarea „cine știe ce destin măreț și glorios am fi avut noi, omenirea, dacă ne-ar fi lăsat în pace evreii?!”
Ce înseamnă că „evreii nu au lăsat în pace” restul omenirii?
În acest sens înregistrăm isprava probabil cea mai ticăloasă din prestația evreiască în planul istoriei universale: instaurarea comunismului în Rusia și în Europa de Răsărit!
În Rusia asta a însemnat, în perioada 1917- 1953, producerea a zeci de milioane de victime printre creștinii din Rusia, printre ne-evreii din Uniunea Sovietică, care a cunoscut după 7 noiembrie 1917 o lungă dictatură iudaică până la venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei post-comuniste.
Aleksandr Soljenițîn a estimat că, în total, regimul evreiesc din Rusia a reușit să extermine peste 60 de milioane de oameni, inclusiv victimele colectivizării forțate, foametea, epurările, expulzările, exilările, execuțiile și decesele în masă din Gulaguri. A mai precizat marele Soljenițîn că „crimele la scară industrială ca acestea sunt o parte esențială a teoriei comuniste [evreiești]”.

Trebuie să înțelegeți. Principalii bolșevici care au preluat Rusia nu erau ruși. Urau rușii.
I-au urât pe creștini.
Conduși de ura etnică, ei au torturat și au sacrificat milioane de ruși fără nicio remușcare.

Revoluția din octombrie nu a fost ceea ce numiți în America „Revoluția Rusă”.
A fost o invazie și o cucerire asupra poporului rus.
Mai mulți dintre conaționalii mei au suferit crime oribile de mâinile lor pătate de sânge decât orice popor sau națiune a suferit vreodată în întreaga istorie a omenirii.
Nu poate fi subevaluat.

Bolșevismul a fost cel mai mare sacrificiu uman din toate timpurile.
Faptul că cea mai mare parte a lumii ignoră această realitate este o dovadă că mass-media globală în sine este în mâinile criminalilor. ” – Aleksandr Soljenițîn (1918-2008),

Declarații similare ne-a lăsat-o și marele campion Boby Fischer, născut evreu, care la maturitate și-a renegat obârșia din motivul amintit: rușinea de a se ști evreu.
Să reținem și cuvîntul remușcare, absent din psiholpgia iudaică
Par de necrezut aceste cifre apocaliptice, dar oricum numărul de victime făcute de instaurarea comunismului, operă eminamente iudaică, se numără cu milioanele, zeci de milioane de oameni au murit ori și-au petrecut viața în detenție, pentru că nebunia sionistă „nu i-a lăsat în pace”, a intervenit în destinul a sute de milioane de oameni, victime produse de ideea evreiască de a stăpâni planeta!
Familia mea, părinții mei s-au numărat și ei printre victimele iudeo-comunismului instaurat la putere în România după august 1944!
Dintr-un inventar al faptelor care îi singularizează pe evrei printre celelalte etnii nu poate lipsi celebra rugăciune KOL NIDRE.
Ciudata scornire iudaică: o dată pe an evreii se roagă la Yahve al lor să fie exonerați / eliberați / absolviți de orice obligație asumată în trecut sau în anul care vine prin contracte, promisiuni sau angajamente de orice fel care implică onoarea iudeului! Nu există cuvânt de onoare la evrei, se pare! Se respectă cuvântul de onoare numai dacă îți convine! A fi evreu te scutește de obligațiile pe care și le asumă un om de onoare, de cuvânt!
Să tot fii evreu!

Un alt capitol de maximă importanță pentru istoria omenirii sunt războaiele, în primul rând cele două din secolul trecut, apreciate ca fiind mondiale. Declanșarea și desfășurarea lor este strâns legată de intervenția discretă și decisivă a strategilor intriganților sioniști, lucru pe care deja l-au recunoscut public numeroși comentatori evrei.
Mulți evrei se laudă cu (4) rolul decisiv jucat de evrei în declanșarea și desfășurarea celor două conflagrații mondiale, care au adus atâta suferință pentru sute de milioane de oameni!
Care a fost interesul evreiesc în declanșarea acestor confruntări militare de dimensiuni planetare, apocaliptice?
În primul rând a fost vorba de interesul iudaic de a provoca astfel moartea unui număr cât mai mare de ne-evrei.
În mod special fiind vizați albii, arienii.
Dușmănia iudaică față de noi, indo-europenii, este o constantă a istoriei iudaice, a obsesiilor care bântuie mintea oricărui evreu dedicat identității sale etnice.
Roma antică a fost subminată în toate felurile de structurile secrete ale puterii iudaice.
La Roma, Cicero se ferea să-i vorbească de rău pe evrei, să le menționeze măcar existența și manevrele ilegale din culisele vieții publice! Evreii au preluat ura și setea de răzbunare a cartaginezilor stabilindu-se la Roma într-un număr tot mai mare, organizați într-un veritabil stat în stat.

În zilele noastre atacul iudaic la ființa rasei noastre se materializează prin fenomenul perfid al (5)migrației / invaziei afro-asiatice asupra Europei, prin care se urmărește distrugerea genei europene, metisarea noastră cu alte rase, ceea ce va însemna practic dispariția rasei albe, europene!
Prezența unui număr tot mai mare de afro-asiatici în demografia Occidentului este confirmată de toată lumea ca un pericol imposibil de contracarat cu armele democrației și ale statului de drept! Acest fenomen este dirijat de la distanță de strategii sionismului, care au un control total asupra guvernelor europene.
Să nu ne ferim de cuvinte atunci când faptele impun evaluarea corectă a situației. Planul / proiectul sionist de susținere a migrației / invaziei afro-asiatice asupra Europei este un proiect criminal fără egal în istorie, care ne amenință cu cel mai perfid și mai extins genocid imaginat și declanșat în istorie. Un proiect aflat în plină desfășurare, cu o susținere mediatică colosală!
Din păcate puțină lume este conștientă de amestecul decisiv al sionismului mondial în nenorocirile care se petrec în Europa occidentală! Ceea ce n-au reușit decât parțial prin războaiele provocate între europeni, evreii încearcă să obțină prin această manevră insidioasă și lașă: colonizarea Europei cu zeci de milioane de afro-asiatici pe care legislația occidentală, în numele democrației și al toleranței rasiale, îi invită propriu zis să se instaleze confortabil în Occidentul european, întemeind astfel un punct de plecare pentru o viitoare inevitabilă metisare a rasei albe.
Rasa albă este în cel mai mare pericol! Iar liderii politici ai statelor noastre sunt incapabili să reacționeze în vreun fel. Suntem în legitimă apărare și avem dreptul la orice măsuri prin care să contracarăm strategiile sioniste!
Ofensiva distrugătoare a evreimii mondiale trebuie curmată prin orice mijloc! Este în joc bunul nostru cel mai de preț: gena rasială identitară!
Avem dreptul, dar și datoria să acuzăm „evreimea mondială” pentru acest comportament criminal în măsura în care nu există practic nicio opoziție evreiască la strategiile imaginate de liderii atotputernici ai evreimii! Strategii aflate în curs de realizare, de împlinire. O realizare discretă, de cele mai multe ori secretă, de care nu suntem conștienți decât atunci când este prea târziu pentru a mai face ceva!
Repet: nu există nicio reacție a liderilor de conștiință evrei împotriva crimelor sioniste care atentează la integritatea rasei albe! Se pare că distrugerea rasei albe întrunește adeziunea unanimă a evreimii! Este țelul suprem al existenței evreilor pe acest pământ!

Suntem rasa (Rasa Albă) care a făcut cel mai mult pentru civilizație, pentru progresul omenirii!

Celelalte rase recunosc cu seninătate aceste merite și respectă rolul jucat de popoarele indo-europene în destinul omenirii! Numai evreii privesc cu invidie și ranchiună excelența rasei albe!
Cu o ură nedomolită de mii de ani!
Pe când Rasa Albă a construit, a explorat și creat civilizații, guverne și națiunii, evreul nu a făcut nimic asemănător. Din contră, evreul a fost antiteza nobilului om alb.
De-a lungul istoriei evreiești, care datează de cam 5000 de ani, în timp ce a fost unit ca rasă, evreul a fost un parazit și prădător pe cocoașa tuturor națiunilor care au ajuns să îi fie gazdă în mod involuntar.
Evreul nu a creat niciodată, nu a construit și nici nu a produs ceva, ca membrii Rasei Albe.
Chiar din contră, evreul a fost un distrugător al civilizațiilor, un prădător al națiunilor și un ucigaș care a inventat ideea de genocid din stadiile timpurii ale istoriei sale.
Tot ce trebuie să facem este să le citim vechiul testament și să observăm cum, pagină după pagină, au măcelărit, ucis și distrus trib după trib. Națiune după națiune a fost trecută prin foc și sabie, bărbat, femeie și copil.” (extras din cartea „Nature’s Eternal Religion,” scrisă de Ben Klassen)

În acest context este cazul să denunțăm minciuna vehiculată prin (6)conceptul de tradiție / moștenire iudeo-creștină, imaginând o colaborare / o complementaritate între iudei și creștini prin care civilizația umană ar fi progresat într-un mod decisiv.
În fapt, compatibilitatea dintre rasa albă și iudaism nu are niciun temei, nici o bază, nici o tradiție autentică, oricât de mult s-ar strădui propaganda sionistă să acrediteze și să impună acest fals.
Mentalul european nu are nimic comun cu felul iudaic de a reacționa la provocările vieții, la exigențele condiției umane!
Existența unei diversități rasiale în structura omenirii face parte din planul divinității și aparține rațiunii divine motivația acestei realități!
Nu știm care va fi viitorul omenirii, al raselor umane. Sigur este un singur lucru: avem datoria să prezervăm diversitatea rasială ca pe un atribut natural și esențial al umanității!
De-a lungul anilor popoarele europene au conștientizat destul de corect pericolul iudaic, rolul distructiv al comunităților evreiești aflate pe teritoriul statului respectiv. Așa se face că evreii au cunoscut periodic rigorile unor legi anti-evreiești care au mers până la expulzarea din țară a tuturor evreilor.
Asemenea legi au funcționat în majoritatea țărilor europene. Numai comunitățile evreiești au trecut prin asemenea momente jenante rușinoase, când au fost alungați ca niște popoare de infractori. Alte popoare nu au trecut prin asemenea experiențe dezonorante!
„Nimeni nu ii vrea.
Peisajul și drumurile le sunt deschise; se pot întoarce în țara lor când doresc; le vom face cu plăcere cadouri pentru a scăpa de ei, căci sunt o povară grea pentru noi, un flagel, o molimă și o nenorocire pentru țara noastră.
Acest lucru este dovedit de faptul că deseori au fost expulzați cu forța: din Franța, unde aveau un cuib pufos; recent din Spania, adăpostul ales de ei, și chiar anul acesta din Boemia, unde la Praga mai aveau un cuib prețuit; în cele din urmă, în timpul vieții mele, din Ratisbona, Magdeburg și din multe alte locuri.
”(Luther – Martin Luther, 1483 – 1546, pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane, n.r.)
Într-un inventar oricât de succint al motivelor pentru care cineva poate fi mândru de sine ca evreu nu poate lipsi predilecția evreilor pentru câteva profesii dintre cele mai onorabile: cămătăria, comerțul de sclavi, proxenetismul.

* * *

Evreii însă s-au priceput să interpreteze aceste episoade rușinoase ca dovezi ale unui anti-semitism gregar, primitiv, de care se fac vinovate celelalte popoare. Ușurința cu care evreii au manevrat cu acuzația de anti-semitism a făcut posibilă o performanță juridică neașteptată: implementarea unor legi care condamnă negarea holocaustului și orice atitudine „anti-semită”!
Sunt câteva state care se consideră campioane ale democrației și ale respectului pentru „drepturile omului”, state unde au fost promulgate asemenea legi. Se dovedește astfel că guvernele respective, din statele care au acceptat această legislație absurdă, funcționează de fapt sub controlul iudaic, sionist!
Iar lucrul acesta nu poate stârni decât nemulțumire și dezgust în mintea noastră, a oamenilor normali. E vorba de statele europene și nord-americane!
Nu e de mirare că în aceste condiții a apărut și reacția de opoziție, o veritabilă mișcare mondială de contestare a controlului sionist asupra vieții noastre. Grație internetului în mod deosebit, în zilele noastre oamenii pot lua cunoștință unii de alții ce gânduri au, ce sentimente și idei îi însuflețesc și îi pot solidariza în fața primejdiei iudaice.
Un rol important în acest moment îl joacă evoluția evenimentelor tragice din fâșia Gaza, care i-a pus pe oamenii de pretutindeni din cele mai variate medii în fața aceleiași evidențe: cinismul și nepăsarea liderilor sioniști față de suferința umană, a ne-evreilor.

Lumea devine tot mai conștientă de răul imens pe care îl aduce în viața noastră existența structurilor sioniste de comandă a lumii evreiești.

De curând, pe neașteptate, oficialitățile sioniste au pus capăt unei minciuni care bântuie lumea de aproape un mileniu și jumătate: au recunoscut că marea majoritate a celor inventariați ca evrei nu au nimic comun cu rădăcinile biblice ale iudaismului.
Peste 95% dintre „evreii” de azi sunt de fapt urmașii khazarilor, o populație asiatică, din nordul Mării Negre, care și-a părăsit religia păgână în secolul al VIII-lea pentru iudaism.
Au avut de ales o religie și nu i-a atras nici modelul creștin, al iubirii și al onoarei, nici cel islamic al respectului pentru semeni. Ar fi interesant să aflăm ce anume i-a atras pe khazari, un popor sălbatic, primitiv, sângeros și răzbunător, să adopte modelul iudaic de comportament.
Ce anume le-a convenit din „oferta” iudaismului?
La fel cum ar fi interesant să aflăm prin ce era atrăgător pentru „înțelepții Sionului” acest spor demografic care prin khazari diminua sever evreitatea comunității iudaice! Nu era un preț prea mare?
Așa de puțin îi interesa pe liderii evreilor biblici prezervarea genei iudaice?
Oare aceasta să fie explicația ușurinței cu care azi liderii iudaismului ne propun nouă, rasei albe, metisarea și dispariția ca rasă! DUPĂ MODELUL IUDAIC?!
Căci

după metisarea cu khazarii, iudeii nu mai există propriu zis ca etnie distinctă!

Trebuie precizat că în discuțiile care au precedat înființarea statului Israel în 1948 prin consens internațional s-a făcut mult caz de dreptul evreilor stabiliți în Palestina de a reveni astfel în patria strămoșilor biblici!
Acum, din declarații cvasi-oficiale ale Israelului, aflăm că acei strămoși biblici nu prea există!
Majoritatea imensă a evreilor din Israel sunt urmași ai khazarilor, nu au nimic comuna cu Iudeea străbună!
Nu cumva prin dezvăluirea acestei situații dispare dreptul la existență al așa zisului stat Israel?!
Până să dispară Israelul – ipoteză tot mai mult vehiculată!, se pune pe tapet dreptul khazarilor de a reveni în „patria mumă”! În Khazaria de unde au fost alungați de apariția statului rus, a țaratului moscovit!
Se pare că revoluția bolșevică din Rusia, ca operă a unor structuri evreiești, reprezintă revanșa luată de khazari pentru umilințele la care au fost supuși de regimul țarist moscovit.
REGIMUL BOLȘEVIC, INSTAURAT ÎN NOIEMBRIE 1917, A FOST UN REGIM DE SUPREMAȚIE IUDAICĂ, ÎN FOND KHAZARĂ. Supremație mascată sub ideea luptei de clasă, a victoriei proletariatului, a ideilor revoluționare marxist-leniniste etc., etc

RUSIA BOLȘEVICĂ, CA OPERĂ A UNOR CERCURI EVREIEȘTI, REPREZINTĂ REVANȘA DUPĂ MAI MULT DE UN MILENIU DE LA EXTINDEREA IMPERIULUI RUS ASUPRA TERITORIULUI KHAZAR!

Este impresionant cum de s-a păstrat această sete de răzbunare în comunitatea khazară, iudaică. Pare a fi un semn de voință de prezervare identitară care poate stârni admirația noastră.
Dar trebuie luat în seamă și un detaliu esențial: rasa khazară s-a metisat puțin deoarece ideea unor căsătorii mixte a fost dintotdeauna respinsă cu dezgust de ne-evrei! Așa zisa interdicție talmudică care îi oprește pe evrei să se amestece cu ne-evreii maschează de fapt realitatea refuzului instinctiv al ne-evreilor de a se metisa cu evrei! Interdicția talmudică este o stratagemă ingenioasă pentru a ascunde realitatea jenantă: refuzul ne-evreilor de a se amesteca cu evreii, cu khazarii!
Motivația acestui refuz este multiplă, complexă!
Într-un studiu scris pe acest subiect, al atitudinii țăranului român față de apropierea de lumea iudeo-khazară, este amintită frecvența cu care evreii practică în viața de familie incestul. S-au scris cărți pe acest subiect, cu dovezi din cele mai variate medii evreiești, cu mărturii ale unor evrei celebri, care nu au realizat oroarea actelor de incest săvârșite ori acceptate în tradiția familiei iudaice.
Acesta nu poate fi decât semnul unei decăderi morale și mentale care singularizează lumea iudaică printre etniile existente, printre oamenii normali…
Este unul din motivele pentru care la nivelul oamenilor de rând ideea unui mariaj între albi și evrei este văzută ca o mezalianță rușinoasă, inacceptabilă! Aceasta este explicația vestitei interdicții talmudice care, chipurile, prezervă „puritatea” rasei iudaice!
Resuscitarea identității etnice khazare se pare că are un scop exact, deocamdată secret, dar care a început să orienteze tot mai vizibil câteva din evenimentele politice majore la care astăzi asistăm fără să le înțelegem.
Este vorba de războiul din Ucraina, a cărui logică trimite la proiectul evreimii khazare de a reface imperiul / statul khazar pe o parte din actualul teritoriu ukrainean. În acest scop strategii khazari au în vedere, ca pe o condiție sine qua non, o diminuare a populației din Ukraina prin exodul a milioane de ukraineni care și-au părăsit țara și au avut parte de o primire suspect de generoasă în țările Uniunii Europene.
E VORBA OARE DE O COMPLICITATE A ACESTOR STATE LA PROIECTUL KHAZAR?!

ESTE SIGUR CĂ ACEȘTI UKRAINENI NU VOR REVENI ÎN PATRIE, ÎN UKRAINA. La aceștia se adaugă sutele de mii de tineri ukraineni (și ruși!) care mor pe front, în războiul fratricid cu Rusia.
Se naște bănuiala că Zelensky și Putin acționează și ei în interiorul planului khazar de reînființare a KHAZARIEI. Alt sens nu au acțiunile lor, felul cum conduc ostilitățile de pe front. Sunt crime în masă asupra propriului popor.

* * *

Toate cele prezentate mai sus sunt argumente imposibil de ignorat care pledează pentru o schimbare radicală a poziției noastre, a ne-evreilor, față de lumea iudaică.
Este momentul să dăm pe față toate cărțile, toate faptele care alcătuiesc contenciosul iudeo-creștin, toate motivele care, în mod rațional, ne obligă să ne re-evaluăm trecutul și perspectivele de viitor.
Această schimbare presupune câteva acțiuni concrete, exacte.
După mintea noastră pașii următori ar putea fi aceștia:
1. Abolirea legilor de așa zisa combatere a antisemitismului. Sunt legi absurde, rușinoase, care încalcă cele mai simple drepturi la libera exprimare a ideilor, care neagă demnitatea intelectuală.
2. Declanșarea unei vaste campanii mediatice de informare a publicului cu privire la crimele iudeo-khazare săvârșite în istorie, dar mai ales în istoria recentă, cu privire la tehnicile sioniste de a oculta adevărul despre abuzurile iudaice, de a da vina pe alții pentru răul făcut de iudei, de khazari!
3. Alcătuirea unui inventar al abuzurilor săvârșite de iudei, de khazari, prin abaterea sistematică, repetată, de la normele conviețuirii cu ceilalți semeni, ale respectului pentru „aproapele tău”. Se va urmări în mod special identificarea unor abuzuri săvârșite la îndemnul / indicația / presiunea venită din partea unor structuri diriguitoare ale ierarhiei sioniste / iudaice / khazare. Demascarea strategiilor sioniste anti-creștine, anti-rasiale, amenințată fiind cu precădere rasa albă, europeană.
4. Identificarea modului de organizare secretă a structurilor care, de sute de ani, oprimă viața maselor de evrei, lipsiți de orice drept de a contesta / ameliora sensul circularelor / directivelor după care se desfășoară viața internă a comunităților iudaice. Se va introduce principiul și regulile transparenței, ale democrației autentice în organizarea și funcționarea acestor comunități la toate nivelurile lumii iudaice.
5. Elaborarea unei strategii de recuperare și reparare a pagubelor pricinuite de sionism planetei noastre. Alcătuirea unui inventar al acestor pagube trebuie făcută cu decență, cu simțul măsurii, evitând excesele unor aprecieri pripite, ale unor reacții violente la adresa unor persoane.
6. Elaborarea unei strategii demografice care să discrimineze pozitiv rasa albă, pentru a recupera regresul demografic al rasei albe provocat de diversiunile sioniste.
7. Inițierea unui dialog public pe subiectul celor discutate în acest text, al cărui sens este unul singur: reacția noastră, ca rasă, în legitimă apărare, la agresiunea milenară a lumii iudaice împotriva creștinismului, a identității noastre etnice, rasiale.

SALUS POPULI SUPREMA LEX!

Autor: Ion Coja
Sursa: IonCoja.ro

NOTA
Salus populi suprema lex esto (lat. „Salvarea poporului să fie legea supremă”) – maximă de drept public la Roma, a devenit expresie în sensul că interesele poporului trebuie să aibă întîietate față de cele particulare. Se mai folosește și forma: „Salus reipublicae (republicii) suprema lex esto”.(dex) Expresia aparține lui Cicero, „De Legibus”, scris în anul 52 î.Hr.

1 388

Din pacate, nicio istorie nu spune adevarul, care concentrat ar putea sa sune astfel: “Sionismul, comunismul sau nazismul sunt notiuni cu radacina comuna care permit unor grupuri restranse acapararea de puteri mai mari decat sunt ele capabile sa controleze, ceeace duce automat la acumulari de potential exploziv urmate inevitabil de cataclisme sociale. Numai ca intotdeauna, partea rea a acestor cataclisme, moartea, suferintele si saracia sunt suportate de oamenii simpli (inclusiv evreii), straini de masinatiile celor aflati la butoanele puterii. Si tot intotdeauna, atunci cand cred ca L-au depasit pe Dumnezeu, profitorii se prabusesc, caci moartea este rasplata lor. Ce urmeaza nu mai este obiectul istoriei.

Discurs tinut de Benjamin H. Freedman, consilierul presedintelui W. Wilson, în 1961
Despre sionisti – Istoria care nu se invata la „Istorie”
Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări.
Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.
Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.Benjamin Freedman
În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.
În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: „Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”. La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.
Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”. Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.
Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.
Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. „Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.
După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”. Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.
Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.
De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.
Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată, într-adevăr, trădare!”.Despre sionisti – Istoria care nu se invata la „Istorie”
A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi învingem. Şi că le spunem ruşilor: „Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…
Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.
Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.
Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.
Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.
Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.
Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.
Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.
Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale.
Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.
După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii…
Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.
În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.
Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriştii!” sau „Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud.
Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.
În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”. Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.
Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.
În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.
Aşa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.
Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.
Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.
Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.
Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.
Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.
Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive.

Prelucrare de Karen Miller

NOTA
Discursul pe care l-am redat cititorilor nostri a fost tinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC , si publicat la acea vreme de „Commori Sense”.
Despre actualitatea mesajului sau nu e cazul sa DISCUTAM. E suficient sa parcurgeti cu atentie discursul sau.
Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.
Numarul: 7332 | Data: 2024-05-15


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT