A fost lansata prima racheta romaneasca

A fost lansata prima racheta romaneasca

0 233

Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) a anuntat ca a lansat cu succes prima racheta spatiala romaneasca, Helen 2. Racheta a decolat sambata, de la bordul navei NSSL 281 Constanta, aflata in largul Marii Negre. Racheta, impreuna cu balonul cu aer cald care a fost folosit la ridicarea acesteia in aer au fost incarcate pe vas inca din sapte septembrie, impreuna cu aparatura necesara indeplinirii misiunii.
Pe langa posturile de monitorizare a activitatii generale, a datelor de zbor primite prin satelit, a datelor de zbor obtinute prin telemetrie radio si postul de monitorizare manuala a zborului, membrii ARCA au avut la bord si posturi de receptie TV pentru camerele montate in capsula balonului si in interiorul rachetei.
Prima incercare a avut loc anul trecut, insa balonul care trebuia sa ridice racheta pana la 14.000 de metri, de unde aceasta urma sa fie lansata cu ajutorul motorului alimentat cu apa oxigenata nu a functionat.
De atunci, ARCA a efectuat mai multe teste, unul dintre ele la Rasnov, unde balonul a ridicat racheta de 1.800 de kilograme pana la altitudinea de 5.000 de metri.
ARCA, o asociatie privata non-profit, este inscrisa in competitia Google Lunar X Prize, care are ca scop trimiterea pe luna a unei nave fara echipaj uman de catre intreprinzatori privati. Premiul este de 30 de milioane de dolari, iar misiunea trebuie indeplinita pana in 2015.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.