Rezultate limba romana la BAC-ul din toamna 2010

Rezultate limba romana la BAC-ul din toamna 2010

0 233

Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE) a finalizat raportul statistic privind desfasurarea probei de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana (23-24 august) din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat 2010.
Conform datelor furnizate de inspectoratele scolare judetene, la aceasta proba au participat 3.186 elevi (76,83%) dintr-un numar total de 4.147 inscrisi (961 candidati au absentat).
Nu s-a inregistrat nicio eliminare din examen. Un numar semnificativ de participanti s-a consemnat in municipiul Bucuresti (498 elevi), respectiv judetele Suceava (329) si Constanta (204). Din totalul candidatilor evaluati (3.186), 813 (25,52%) elevi au primit certificat de utilizator de nivel mediu, 1.499 (47,05%) au obtinut certificatul de utilizator avansat, iar 874 (27,43%) cel de utilizator experimentat.
Nivelul de competenta lingvistica de comunicare orala in limba romana, respectiv in limba materna se stabileste de comun acord de catre cei doi profesori examinatori, in conformitate cu descriptorii din programele de bacalaureat si cu grila cuprinsa in procedurile elaborate si transmise de CNEE.
Prima proba scrisa (limba si literatura romana) din sesiunea august-septembrie se va desfasura luni, 30 august. Sustinerea probei scrise la limba si literatura materna va avea loc marti, 31 august, iar a probei obligatorii a profilului, miercuri, 1 septembrie.
Ultima proba scrisa – proba la alegere a profilului si specializarii va avea loc, vineri, 3 septembrie. in data de 5 septembrie vor fi afisate primele rezultate (pana la ora 16.00) si vor fi depuse contestatii (16.00 – 20.00). Acestea vor fi solutionate in intervalul 7-8 septembrie, urmand ca afisarea rezultatelor finale sa aiba loc in data de 9 septembrie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.