Prima Casa nu este ieftina

Prima Casa nu este ieftina

0 123

Autoritatile promit ca programul Prima Casa desi cu ceva intarzieri, va continua si in 2012. „Vor fi resurse pentru intregul an viitor din ceea ce noi am estimat pentru Prima Casa”, a declarat Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM). Potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Guvernului Romaniei, pana in momentul de fata, in cadrul programului Prima Casa au fost acordate 46.486 de garantii, in valoare totala de 1,877 milioane de euro, ceea ce inseamna ca valoarea medie a unei garantii s-a ridicat la circa 40.000 de euro. Luand in calcul un avans de 5%, rezulta ca pretul mediu al unei locuinte achizitionate prin acest program se ridica la aproximativ 42.500 de euro. La pretul mediu al unui achizitionat prin Prima Casa poti gasi in Brasov locuinte cu doua camere in blocuri vechi, cu suprafete cuprinse intre 45 si 55 de metri patrati, in cartiere precum Racadau, Astra, Centrul Civic, Brasovul Vechi etc. Unitati locative similare, cu suprafete de peste 50 de metri patrati, pot fi gasite si in blocuri noi din zona Tractorul.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.