Bruselu si Deveselu

Bruselu si Deveselu

0 129
Ciocu' mic, acum suntem noi la putere a fost un copil mic. Cam cat ciocul pe care il recomanda adversarilor o toapa de la PDL, proaspat instalata in Parlament, unde oranjii se substituiau la butoane dusmanilor ajunsi atunci in opozitie.  Asa ca duduia se credea autorizata sa le taie din clanta vrajmasilor pesedisti si penelisti. A facut-o intr-o replica ramasa celebra in analele politichiei mioritice, care cuprinde si alte ziceri memorabile inrudite, produse de diverse ipochimene politice.
V-o mai amintiti pe Irina Loghin? Gurista PRM care voia sa-l aresteze pe Rasdaq ala daca a furat asa de mult precum se zice. Asa o perla nu putea ramane stinghera in scoica cu vorbe pretioase din Parlament. Asa ca un  deputat PSD – un anume Iordache – s-a scremut si a produs si el o margica pe aceeasi tema. Cine-i Bruxelu' asta? a vrut sa stie parlamentarul puterii, iritat ca ai sai colegi prea se tem de oficialii europeni cand e vorba sa faca in Parlament chiar ce-i taie capul.
Ce-i drept, nici Bruxelu nu a inteles ca daca te amesteci in troaca cu laturi de pe Dambovita risti sa ajungi hrana pentru porci. Aceiasi carora le aruncam acum margaritare precum cel produs de uselistul Iordache. Domnul Barroso ii scrie lui Victor Ponta, cu speranta asta va pricepe ceva. In schimb, premierul ii raspunde cu tupeu epistolar si deschide un schimb de ravase pe care Barroso ar face bine sa-l intrerupa aici da nu vrea sa ajunga in colectia de scrisorele din politica de la noi, unde timbrele sa mai lipesc si acum cu flegme.
Pana se lamuresc politicienii de la noi cine-i Bruxelu', Statele Unite si-au trimis un emisar la Bucuresti, ca sa ia pulsul crizei.
Philip Gordon s-a intalnit cu maharii politici din palate si garaje. In Casa Poporului in schimb va fi ceva mai multa vanzoleala. Precis se va gasi vreun iordache care sa intrebe tafnos cine-i Sua asta. Sigur se vor gasi colegi care sa-l linisteasca. Daca vin americanii cu pretentii si tupeul de a-i lua la rost pe uselisti si pedelisti pentru cloaca de balacareli in care au transformat Romanika, nu trebuie sa ne facem prea mari griji. Pai n-avem noi la Deveselu ditai scutul care ne apara de dusmanii NATO? Imediat il setam pe invers si ne protejam impotriva trimisului lui Obama de n-o sa-nteleaga bietul Gordon ce l-a lovit.
Ce dracu, avem noi leac pentru tupeul lu’ Bruxelu, nu ne descurcam cu Deveselu?
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.