Saptamana Mare, saptamana culturii muzicale la Brasov

Saptamana Mare, saptamana culturii muzicale la Brasov

0 161

Anul acesta se implinesc 775 de ani de la atestarea documentara a Brasovului, ceea ce prilejuieste o serie de manifestari cultural-artistice, in special muzicale.
Astfel, in aceasta Saptamana Mare vom putea participa la o saptamana intitulata “Moartea si Invierea Domnului. Itinerar muzical in biserici brasovene”.
Iata si programul manifestarilor
Ca principal partener al acestui eveniment este Parohia Brasov a Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, care va invita sa luati parte la cele patru concerte dedicate mortii si invierii Mantuitorului, care vor avea loc in perioada 29 martie – 4 aprilie 2010.
In acest sens Biserica Evanghelica C.A. din Romania, Parohia Brasov, Parohia Reformata si Biserica Ortodoxa Sf. Nicolae si-au unit fortele si gandurile alaturi de Filarmonica Braºov.
La inceputul Saptamanii Mari a Pastelui, corurile Melos si Concentus ale Centrului Cultural Reduta vor sustine la biserica Sf. Nicolae din Piaþa Unirii un concert coral cu titlul “Ziua Invierii”. Concertul, condus de catre dirijorii Elena Criveanu si Marius Modiga, va avea loc luni, 29 martie, cu incepere de la ora 18,00, intrarea fiind libera.

Marþi, 30 martie, ora 19,00, Biserica Reformata (cea de langa Inspectoratul Judetean Brasov) va gazdui cel de-al doilea concert al saptamanii care va fi sustinut de catre Corul Facultatii de Muzica a Univeritatii “Transilvania” Brasov. Programul va conþine lucrarea “Stabat Mater” de G. B. Pergolesi si proiectia video a unor tablouri celebre avand ca tema rastignirea lui Iisus. Conducerea muzicala ii apartine dirijorului Ciprian Tutu, iar intrarea la acest concert este deasemenea libera.
Ultimele doua concerte vor fi gazduite de Biserica Neagra in zilele de 1 si 4 aprilie.
In Joia Mare, la orele 20,00, Filarmonica Brasov, alaturi de corul ASTRA si solistii Claudia Pop si Gheorghe Rosu, vor interpreta Requiem-ul de Gabriel Faure, sub bagheta dirijorului Florentin Mihaescu. Pretul biletului de intrare va fi 20 lei si 10 lei cu reducere.
Manifestarile muzicale se vor incheia pe 4 aprilie prin concertul corului Bach al Bisericii Negre, acompaniat de instrumentisti ai Filarmonicii Brasov, sub conducerea lui Steffen Schlandt.
De la orele 17,00 publicul va putea asculta “Gloria” din Misa in si minor si Cantata de Paste “Erfreut euch, ihr Herzen” (Bucurati-va, voi, inimi!) de J. S. Bach. Solistii vor fi: Erika Mocanu-Prezsmer, Zsolt Szilagyi si Dan Popescu. Pretul biletului de intrare va fi 10 lei si 5 lei cu reducere.

Ce este imbucurator in aceste actiuni e faptul ca spiritul cultural al batranului Brasov nu a parasit complet zidurile Cetatii sub influenta indobitocirii permanente la care suntem actualmente supusi pe toate caile. Sa speram ca la manifestari vor participa si cat mai multi tineri, dornici sa iasa din mocirla cotidianului.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.