Geoana raspunde acuzatiilor ANI

Geoana raspunde acuzatiilor ANI

0 146

Presedintele PSD, Mircea Geoana, precizeaza, intr-un comunicat, ca verificarile ANI in privinta sa indica „o vendeta politica a celor care conduc astazi Romania cu scopul de a interveni si de a influenta rezultatul alegerilor din PSD”.
Mircea Geoana raspunde acuzatiilor ANI, printr-un comunicat de presa, si spune ca nu a fost informat oficial despre finalizarea dosarului deschis de ANI, iar tranzactia imobiliara la care se face referire nu a produs si consecinte asupra cuantumului averii sale, fiind desfiintata printr-o rezolutie conventionala, partile fiind repuse in situatia anterioara.
„Scopul acestei tranzactii a fost dezvoltarea unui proiect imobiliar pe terenul respectiv. Am incercat sa obtinem un credit bancar pentru dezvoltare, insa, acesta nefiind obtinut, am renuntat, evident, si la tranzactie. La 22.09.2005 am incheiat vanzarea – cumpararea catre mine a terenului pentru suma de 48.300 de euro. Pretul avea o componenta exclusiv de dezvoltare si nu reprezenta o tranzactie in care se urmarea primirea pretului pietei. Din acest motiv a incetat din punct de vedere formal (la notariat), in aceleasi conditii in data de 17 ianuarie 2006. Practic insa, decizia noastra de incetare a fost din decembrie 2005. Asadar nu se poate spune ca as fi realizat vreun venit pe care sa nu-l fi declarat”, explica Mircea Geoana, in comunicatul de presa.
Presedintele PSD a mai afirmat ca declaratiile sale de avere au fost completate corect.
In ceea ce priveste dividendele incasate in 2007 de la Topcont Invest SRL de catre Mihaela Geoana, presedintele PSD precizeaz ca acestea au fost declarate in mod legal, la momentul incasarii lor, in 2008.
Liderul PSD a precizat ca toate aceste aspecte au fost clarificate si cu Agentia Nationalã de Integritate, existand si o corespondenta in acest sens.
In finalul comunciatului, presedintele PSD precizeaza ca nu a incalcat legea, nu are nimic de ascuns si vrea ca opinia publica sa fie informata corect in legatura cu aceasta situatie. Mircea Geoana considera ca „asistam la o vendeta politica a celor care conduc astazi Romania, si, mai mult decat atat, la o incercare de a interveni si de a influenta rezultatul alegerilor din PSD”.
Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre senatorul Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a infractiunii de fals in declaratii.
De asemenea, Mihaela Geoana, sotia presdintelui Senatului, este cercetata de Agentia Nationala de Integritate, de parka Mihaela Geoana ar fi facand parte din structurile statului, iar un precontract poate fi pus alaturi de un contract incheiat, fiind doar ceva ipotetic.
Ese clar ca cineva doreste sa compromita candidatii la sefia PSD care, in eventualitatea reusitei, ar fi incomod acelei personae. Vezi si cazul Adrian Nastase, scuturat de naftalina taman acuma. Iar acel cineva nu este altul decat seful statului, care si-ar dori in fruntea social-democratilor o persoana cat mai zambitoare cand vede portocale.
In plus, este ciudat cum de ANI, in loc sa transmita Justitiei concluziile si probele, pentru ca aceasta sa le dea curs, bate toba cea mare cu ce au gasit ei, cu toate ca aceste concluzii sunt neprofesional intocmite.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.