Joburi sezoniere mai putine in luna cadourilor in 2009

Joburi sezoniere mai putine in luna cadourilor in 2009

0 203

In luna cadourilor, apar anumite job-uri sezoniere care, acum, in vremuri de criza economica, sunt tot mai putine, iar cererea pentru acestea este mai mare ca niciodata.
Unul dintre domeniile in care apareau astfel de oportunitati temporare este cel a promotiilor. Insa, scaderea, din ultimele luni, a retail-ului influenteaza puternic mai ales segmentul promotiilor. Prin reducerea consumului se imputineaza nu numai ofertele pentru promoteri, ci si cele pentru logistica.
Cu toate ca nu se ridica la nivelul asteptarilor inregistrate in 2008, in raport cu lunile extra-sezon insa (august, noiembrie), luna decembrie a adus o crestere de 10-15% pentru job-urile de iarna.
Pentru luna cadourilor, segmentele de promovare, merchandising, operationale (casierii din lanturile de hiper si supermarket-uri) necesitau suport suplimentar si generau cel mai mare flux de job-uri sezoniere.
In linii generale, recruiterii apreciaza ca volumul ofertelor de munca sezoniera a scazut cu 25-30%.
Astfel, la acest moment, pe site-ul de recrutare eJobs postarile pentru job-uri sezoniere vizeaza activitati specifice sarbatorilor (craciunite, reni etc.), cat si activitati de hostess, promoting si merchandising. Similar, site-ul de recrutare BestJobs a activat cinci anunturi in care sa se faca o corespondenta exclusiva cu activitatile comerciale de Craciun.
“Exista insa pe site 325 de joburi publicate sub titluri de promoteri, distribuitori, vanzatori, exclusiv de tipul ‘part-time’, ‘project-based’ sau ‘practica/voluntariat’”, sustine Carmen Hardau, specialit marketing BestJobs.
Pentru activitatile depuse, angajatii sezonieri din luna cadourilor sunt remunerati in functie de numarul de ore lucrate si de regimul de plata privind munca in week-end si pe perioada noptii. Remuneratia primita se ridica de la cateva zeci de lei pe zi pana la cateva sute de lei pe saptamana, si chiar mai mult in domeniul productiei.
Anul acesta nu va fi tocmai ferice pentru cei care incearca sa castige un ba in plus din munca sezoniera.
Potrivit datelor de pe site-urile de recrutare, cat si declaratiilor companiilor, retailerii vor angaja putin sau chiar deloc personal in regim temporar pentru a prelua surplusul de activitate din aceasta perioada. Acestia prefera sa-si incarce proprii angajati cu ore suplimentare pentru a putea termina treaba la timp.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.