Nita Constantin: Trebuie sa ne pregatim de opozitie

Nita Constantin: Trebuie sa ne pregatim de opozitie

0 162

Partidul Social Democrat are un plan B, pentru scenariul in care Mircea Geoana pierde alegerile prezidentiale. „Totdeauna, un partid serios si responsabil are si un plan B. Asta inseamna ca trebuie sa ne pregatim de Opoziție. Luam in calcul si acest scenariu, sigur”, a declarat pentru RFI vicepresedintele PSD Constantin Nita.

Pe de alta parte, Constantin Nita recunoaste ca afisele electorale negative la adresa lui Traian Basescu au fost facute de PSD. „Afisele negative au fost facute ca un raspuns la ceea ce au facut cei de la PDL, pentru ca ei au inceput lucrurile astea. De altfel, in toate campaniile electorale, cei de la PDL s-au dedat la asemenea actiuni, iar eu nu sunt de acord cu ele. Fiecare partid are dreptul sa-si promoveze candidatul sau candidatii, dar lucrul acesta poate fi facut printr-un program de marketing bine pus la punct si nicidecum printr-o campanie negativa, cateodata desantata si care nu are nimic de-a face cu interesele cetatenilor si cu interesele tarii”, a explicat fostul ministru pentru IMM.

Intrebat de RFI ce garantii poate oferi PSD ca Mircea Geoana va fi un alt fel de sef al statului, daca ajunge presedinte, liderul social-democrat a precizat ca e greu de dat astfel de garantii, dar se arata convins ca seful sau de partid va fi un presedinte diferit.

„Este greu de dat garantii suta la suta, dar din cate il cunosc eu pe presedintele Mircea Geoana este un om onest, este un om echilibrat, un om care a trait mult in strainatate, are o relatie buna atat pe Uniunea Europeana, cat si pe Statele Unite ale Americii, stie sa se faca placut in relatiile cu marile cancelarii ale lumii si sunt convins ca va fi un factor de mediere in societatea romaneasca. El a condus un partid nu usor si nu cu putine personalitati si a reusit totusi sa mentina un echilibru in Partidul Social Democrat si nu vad nici un motiv pentru care nu ar reusi sa mentina acest echilibru si la nivel national. Sub nici o forma nu se va intampla in Romania ceea ce s-a intamplat in ultimii cinci ani”, a conchis Constantin Nita.

Sursa: RFI Romania

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.