Se cam clatina Cotroceniul?

Se cam clatina Cotroceniul?

0 214

O nota interna PSD arata ca, in viziunea social-democratilor, scandalul Udrea este mai periculos decat cel al lui Ridzi, pentru Traian Basescu
In ce priveste strategia PSD privind alegerile prezidentiale din toamna, in nota se arata ca la 1 septembrie va fi declansata o campanie denigratoare la adresa lui Geoana, ceea ce nu ar fi o noutate, masi ales ca, de la Revolutie incoace, lupta pentru ciolan s-a tot „ascutit”.
Printre cele mai importante idei mentionate in strategia PSD este aceea ca scandalul Udrea se poate dovedi mai periculos pentru Traian Basescu decat cel in care a fost implicat fostul ministru al Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, cu sume mai mici si, astfel, mai usor de sacrificat.
Conform notei strategice, datata pentru perioada 24 august – 7 septembrie, evolutia scandalului Mircea Basescu ar putea fi un nou subiect „devastator” pentru Traian Basescu, avand in vedere ca opinia publica „este iritata” de cazul Udrea.
Social-democratii cred ca batalia din toamna se va da intre Mircea Geoana si Traian Basescu si ca exista informatii solide ca PD-L si Traian Basescu vor declansa un atac virulent impotriva lui Mircea Geoana si a familiei sale.
Dar eu ma intreb: de ce se tot vaieta pesedistii si nu contraataca folosind aceleasi arme, gen „scrisorele pierdute” si tot tacamul, mai ales ca acuma au, ca un fel de atu, afacerile Udrea si Mircea Basescu, afaceri care put numai daca te uiti la ele si la culoarea lor, fara sa le mai si mirosi.
Conform informatiilor prezentate in nota interna a PSD, PD-L ar tatona cu 18 parlamentari social-democrati pentru a-i racola si a forta astfel ruperea coalitiei de guvernare, caci de buna voie pesedistii inca nu pleaca, asteptand sa se coaca si sa cada para de noiembrie.
Documentul mai mentioneaza si ca tentative de racolare i-ar viza si pe parlamentarii PNL, „in conditiile in care cu UDMR si reprezentantii minoritatilor se poarta deja discutii structurate”.
E, aicea este buba!
De asemenea, aceeasi sursa precizeaza ca primarii si presedintii de consilii judetene PSD ar fi supusi unei campanii de intimidare, la nivel local, de catre PD-L.
Scanteia care ar putea duce la ruperea relatiilor PSD – PD-L ar fi remanierea ministrului PSD Ecaterina Andronescu, un punct slab de partea pesedistilor, pentru ca acest ministru nu are un sprijin complet din partea colegilor de partid, in acest sens Geoana nefiind capabil sa puna piciorul in prag, asa cum se tot incearca de catre pedelisti in pricina cu madam Udrea, evident mult mai vinovata decat Andronescu.
PSD a aflat si ca Traian Basescu a luat in calcul o candidatura ca independent, pe care a abandonat-o.
Un al doilea scenariu se refera la un tandem: Oprescu – presedinte, Basescu – premier. Sorin Oprescu nu are insa sustinere la nivelul tarii nici pentru a ajunge in turul doi, sustine documentul atribuit PSD, ceea ce este evident, Oprescu fiind cunoscut mai mult de bucuresteni decat de cei de prin coclaurile tarii.
„Eu fac parte din staff-ul de campanie, dar n-am vazut asa ceva (nota interna PSD, n.a.). Au mai fost povesti de genul asta, apareau documente care apartin de staff-ului de campanie. Lucrez de vreo opt ani in campanie si, din 2007, fac parte din fiecare staff de campanie si am acces la un anumit nivel de documente si asa ceva n-am vazut in viata mea. Intotdeauna cand scrii un document, il dai numai cui trebuie sa-l dai. E o procedura pe care o stabilesti in interiorul partidului. M-am uitat la prima pagina, ce scrie aici e absolut normal, nu mi se pare irelevant”, a fost comentariul secretarului general adjunct PSD, Valeriu Zgonea.
Si nu poti sa nu-i dai dreptate omului, caci, chiar continand adevaruri arhicunoscute, o nota interna nu se lasa pe tejgheaua primei carciumi intalnite in cale.
Oare ce „subtilitati” vom mai intalni in urmatoarele trei luni?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.