Poveste din orasul rulotelor
O colega de breasla m-a pus pe jar cu vestea ca intre Busteni si Gura Diham, pe Valea Cerbului, a rasarit un adevarat orasel de rulote si alte asemenea scheme. Mi-am convins un amic sa ma duca pana acolo, promitandu-i viata vesnica pentru a-i putea plati benzina si explicandu-i ca este prea palid ca sa nu incerce sa mai iasa si el prin natura. Mai ales ca nu sunt decat 40 de kilometri de la Brasov si pana pe pajistea de circa opt kilometri lungime, cu latimi diferite, dar acceptabile pentru campare.
Ajunsi in Valea Cerbului am dat peste un adevarat orasel de rulote si corturi, organizat ca prin anii ’60 taberele hippy. Era greu sa gasesti vreun loc, daca doreai sa ramai si trebuia sa o iei tare la deal pentru a te instala.
Discutand cu „localnicii”, am aflat ca, pe DN1, ar fi pana la Bucale vreo 140 km, adica doi pasi, cand iubesti natura si vrei sa te simti liber. Iar pentru implinirea acestei dorinte, din Valea Cerbului pleaca o gramada de poteci, care te duc sa-ti ofere frumuseti montane.
Despre acest adevarat orasel se spune ca incepe sa moara odata cu natura si tot odata cu ea invie, fiintand din primavara pana in toamna. Si asta de cativa ani buni.
Curios, dar cei mai multi locuitori ai oraselului sunt oameni trecuti de o asa-zisa „anumita varsta”, adica pensionari, in majoritate bucuresteni, care tin sa renunte la confortul zgomotos al citadelei pentru viata in semisalbaticie, mai dura dar plina de farmecul libertatii in sensul bun al cuvantului. O alta motivare, pentru cei care zabovesc cu lunile, este neplata intretinerii la bloc sau pe unde mai domiciliaza. Caci nu sunt oameni avuti, ci de clasa medie, dar stramtorati de vesnicele scumpiri. Iar unele familii, venind vara de vara, s-au imprietenit si si-au constituit adevarate cartiere. Ei mananca la comun, spala la comun, se distreaza la comun, de zici ca a aparut comunismul ideal, din teorie. In raport de „balamale” se organizeaza diferite competitii sportive, ba chiar si seri culturale comune si alte asemenea.
Ca alternativa la o viata monotona, oraselul este vizitat, mai ales noaptea, si de binecunoscutii ursi din zona, atrasi probabil de mirosurile placute care incarca zona cu promisiuni de fripturi si alte asemenea minuni. Dar oamenii au ajuns sa dea, pana la urma, la pace cu patrupedele, fara sa mai aiba mari neplaceri cu ele.
Supararea mare vine insa de la ploile care se mai abat asupra zonei, mai ales cand este vorba de vreo rupere de nori. Asemenea momente sunt foarte neplacute, ele aducand inundatii care i-au lasat pe unii uzi pana la piele, iar pe altii, mai slabi de inger, i-au gonit inapoi intre zidurile de beton si asfalt. Dar cei tari de inger nu s-au speriat si au ramas sa-si linga ranile in libertatea naturii.
Nu ma laud ca v-am destainuit vreo minune, insa, daca nu ati stiut de acest adevarat orasel, dati mai intai o raita pana acolo, iar apoi va puteti hotari pentru un sejur aproape gratuit in natura.
Dan Bota
