1 aprilie scumpiri si majorari

1 aprilie scumpiri si majorari

0 211

Luna aprilie aduce scumpiri, dar si cresterea pensiilor. Punctul de pensie creste, de la 1 aprilie, cu 3%, pana la 718,40 lei. In schimb, medicamentele romanesti, tigarile si bauturile alcoolice se scumpesc de la aceasta data.

Pensia garantata
De la 1 aprilie, Guvernul introduce pensia minima garantata de 300 de lei.
Punctul de pensie creste, iar peste 800 de mii de persoane vor primi pensia minima garantata
De la 1 aprilie, valoarea punctului de pensie creste de la 697,50 lei la 718,40 lei, punctul de pensie urmand sa reprezinte 42,4% din salariul mediu brut estimat pentrua acest an, de 1.693 de lei. O noua crestere a punctului de pensie este programata pentru 1 octombrie, cand valoarea acestuia va creste la 732,80 lei (43,28% din salariul mediu brut), potrivit NewsIn.
Autoritatile promisesera initial cresterea din acest an a valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, însa au revenit asupra acestei masuri, motivand ca nu sunt fonduri suficiente. Reprezentantii Finantelor spun ca punctul de pensie ar putea atinge nivelul de 45% in anul 2010.
In plus, sindicatele si ministerele Muncii si Finantelor iau in calcul elaborarea unei legi unice a pensiilor, cu scopul de a elimina discrepantele existente între pensiile mici si cele foarte mari.
In ceea ce priveste pensia sociala minima garantata de 300 de lei, de aceasta vor beneficia, de la 1 aprilie, aproape 808.000 de persoane – 455.000 de pensionari proveniti din sistemul public si 353.000 de pensionari agricultori.
De la 1 octombrie, valoarea pensiei minime garantate va creste la 350 de lei, urmand sa creasca si numarul beneficiarilor, la aproape 604.000 de pensionari din sistemul public si 477.000 proveniti din agricultura.

Tigari si bauturi alcoolice mai scumpe 1 aprilie aduce si scumpiri. Un pachet de tigari va costa, in medie, de miercuri, cu 40 de bani mai mult. Asta pentru ca Guvernul a decis majorarea de la 1 aprilie a accizelor la tutun cu 7 euro la mia de tigarete, iar de la 1 septembrie, cu alti 7 euro. Astfel, acciza la tigarete, tigari si tigari de foi va fi majorata cu 7 euro, la 57 euro/1.000 de tigarete, urmand sa creasca la 64 euro/1.000 de tigarete de la 1 septembrie. „Cresterea preturilor reflecta impactul noii accize marite in preturi. Astfel, cresterea accizei trece la consumator”, a declarat vineri, agentiei MEDIAFAX, Adrian Popa, directorul de corporate & regulatory affairs al producatorului de tigari British American Tobacco Romania.
Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanta de urgenta prin care sunt majorate accizele la tutun si alcool.
De exemplu, in cazul tigarilor de pe segmentul premium (Kent, Marlboro, Camel), care este si categoria cea mai vanduta, preturile vor creste de la 6,8 lei la 7,2 lei/pachet.
Cea mai recenta scumpire a tigarilor, cu 30 de bani pe pachet, a avut loc la inceputul lunii martie.

Accizele pentru bauturile alcoolice spumoase, cu exceptia vinului si a berii, vor fi majorate intr-o singura etapa cu aproape 11 euro la hectolitru, iar cele pentru produsele alcoolice intermediare vor creste cu 14 euro la hectolitru, ceea ce va aduce scumpiri si la bauturi.
Medicamentele romanesti se scumpesc, cele straine vor fi mai ieftine

Medicamentele produse in Romania, eliberate pe baza de reteta, se scumpesc cu 1% din prima zi a lunii viitoare, in timp ce medicamentele straine prescrise de medici s-ar putea ieftini cu 10%, ca urmare a schimbarii modului de calcul al pretului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.