Noi specii descoperite in Papua Noua Guinee

Noi specii descoperite in Papua Noua Guinee

0 217

Intr-o regiune muntoasa din Papua Noua Guinee, oamenii de stiinta de la Conservation International, cu sediul la Washington, au descoperit peste 50 de noi specii de animale, pana acuma nedescrise de literatura de specialitate. Expeditia a avut loc in lunile iulie si august ale lui 2008, in zona muntoasa a unei insule din sudul Pacificului, in prezent ciudateniile descoperite fiind analizate in laborator.
Printre aceste animale, cele mai ciudate sunt trei specii de broaste. Este vorba de o broscuta maro care ciripeste foarte ascutit, de o alta, verde, de copac, care are ochi ca de insecta, si de o a treia, care are oracaitul ca sunetul de telefon.
S-au mai descoperit, ca ciudatenii, doua specii de paianjeni tzopaitori, una verde deschis, lucitor, si alta maro si blanoasa, si o soparla dungata.
Liderul expeditiei, Steve Richards, declara: „Daca descoperim lucruri mari si spectaculoase, inseamna ca acolo mai sunt si o groaza de lucruri despre care nu stim nimic. Intotdeauna ma surprind lucrurile extraordinare descoperite pe insula aceea.”
In legatura cu aceste descoperiri, Craig Franklin, profesor la Universitatea Queensland din Australia, care se ocupa cu studiul batracienilor, dar care nu a participat la expeditie, afirma despre descoperirea celor trei noi specii de broaste: „Ele sunt vazute ca un bioindicator excelent al sanatatii mediului. De multe ori vedem un declin la broaste, ca rezultat direct al unui mediu afectat.”

Iata niste descoperiri care dovedesc, pentru a cata oara, ca omul isi cunoaste inca foarte putin planeta pe care se simte prea stapan.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.