Procurori Generali din toata lumea la Bucuresti

Procurori Generali din toata lumea la Bucuresti

0 207

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca misiunea procurorului in societatea de astazi este una esentiala, iar formarea procurorilor reprezinta nu doar un drept, ci mai ales o obligatie.
Prezent la deschiderea lucrarilor celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor Generali, care are loc la Palatul Parlamentului, seful statului a apreciat demersul procurorilor de a identifica cele mai eficiente modalitati in lupta impotriva criminalitatii.
„Un rol important il are procurorul in virtutea atributiilor sale de aparator al valorilor sociale. Misiunea procurorului in societate este esentiala. (…) Formarea procurorilor este nu numai un drept, ci si o obligatie”, a spus Traian Basescu.
La randul sau, premierul Emil Boc a subliniat ca „procurorul are decizia suverana pentru inceperea sau nu a urmaririi penale” si a semnalat existenta la adresa procurorilor a unor presiuni politice, mediatice, precum si tentatia coruptiei.
Primul-ministru a salutat prezenta, la Bucuresti, a procurorilor generali din peste 100 de state, reuniti la cea de a treia editie a Summitului Mondial al Procurorilor Generali si le-a urat succes participantilor.
„Romania este onorata sa gazduiasca acest summit al procurorilor”, a afirmat Emil Boc, in alocutiunea rostita la deschiderea lucrarilor reuniunii, gazduita de Palatul Parlamentului.
Lucrarile Summitului Mondial al Procurorilor Generali au inceput, marti, cu un mesaj adresat participantilor de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi.
La reuniunea gazduita de tara noastra participa procurori generali si procurori sefi din 112 state si mai multe organizatii internationale.
La deschiderea lucrarilor sunt prezenti presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, precum si alte oficialitati.
Reuniunea de la Bucuresti se va desfasura pe durata a doua zile – marti si miercuri, in cadrul temei generale „Procurorul General – pilon al sistemului contemporan de justitie penala”, urmand sa dezbata teme precum rolul procurorului general in consolidarea increderii publice in sistemul justitiei penale, independenta investigativa a procurorilor si managementul eficient al provocarilor ridicate de tendintele criminalitatii vor fi analizate si se vor identifica solutii pentru un act de justitie eficient.
Summitul va oferi procurorilor generali posibilitatea de a se adresa in plen pe teme care ii intereseaza sau ii preocupa in mod special si care nu sunt abordate in cadrul agendei de lucru.
Primul Summit Mondial al Procurorilor Generali avut loc in Guatemala, in 2004, unde au participat 75 de state membre ONU si unde s-au discutat teme precum: accesul la justitie, contracararea impunitatii si obstructionarii justitiei, lupta impotriva traficului de droguri, terorismului, crimei organizate transnationale si coruptiei.
Summitul din Guatemala a concluzionat ca o cooperare directa intre ministerele publice este cruciala pentru realizarea in timp util a schimbului de informatii, procedurilor de extradare, procedurilor de asistenta judiciara reciproca si alte probleme similare.
Al doilea Summit a avut loc in noiembrie 2005 in Qatar. Tema generala a fost legata de provocarile cu care se confrunta procurorii secolului XXI, fiind abordate urmatoarele probleme: criminalitatea informatica, rolul procurorului in promovarea si consolidarea statului de drept si masurile si mecanismele de intarire a cooperarii internationale intre ministerele publice, necesitatea respectarii cerintelor Conventiilor ONU in domeniu, precum si statul de drept si dezvoltarea durabila.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.