Taxa auto ….reciclata!

Taxa auto ….reciclata!

0 151

Persoanele care vor cumpara un autovehicul incepand cu 1 iulie, data de la care va fi perceputa taxa de poluare auto, vor beneficia de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanta de introducere a acestei taxe, calculate in functie de starea tehnica generala a masinii, dotare si vechime.
Elementele de depreciere in functie de care este calculata taxa de poluare auto vor fi evaluate contra cost de catre Registrul Auto Roman, iar cumparatorii nemultumiti de valoarea taxei de poluare vor avea posibilitatea sa conteste suma, apeland la un expert autorizat din cadrul Corpului Expertilor Tehnici.
„Pot fi acordate, prin norme, reduceri suplimentare fata de grila din anexa patru de la ordonanta (care stabileste grila privind cotele de reducere a taxei in functie de vechimea autovehiculului – n.r.) in functie de numarul de kilometri parcursi, daca este o alta vechime decat cea inscrisa in documente si contribuabilul demonstreaza acest lucru, daca aspectul interior/exterior este mai prost fata de nivelul standard – asta inseamna revopsiri, zgarieturi -, si in functie de gradul de dotare cu aer conditionat si air bag”, a spus Mihai Hura, director in Ministerul Economiei si Finantelor.
El a apreciat ca aceste prevederi corespund solicitarilor primite din partea Comisiei Europene, conform carora taxa auto trebuie sa scada in functie de valoarea de piata a masinii.
Conform normelor metodologice aprobate de Guvern, atunci cand un autovehicul pentru care s-a platit taxa in Romania este scos ulterior din parcul auto national, valoarea reziduala a taxei este restituita la cererea contribuabililor.
Diferenta dintre taxa auto platita si taxa de poluare auto va fi restituita proprietarilor de autovehicule in maximum 45 de zile de la solicitare, pe baza unei documentatii, incluzand copia sau originalul chitantei, ordinului de plata sau extrasului de cont care atesta plata taxei, copia cartii de identitate si certificatul de inmatriculare al masinii in original, conform normelor metodologice privind aplicarea OU 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Scoaterea din parcul national reprezinta exportul autovehiculelor in afara teritoriului comunitar, transferul si inmatricularea pe teritoriul altui stat membru, precum si distrugerea accidentala si predarea acestora in vederea dezmembrarii. Valoarea reziduala a taxei reprezinta taxa care ar fi platita pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto national.
Dupa noua grila, taxa creste pentru masinile noi vandute in tara, in timp ce valorile scad la jumatate pentru autovehiculele Euro 1 si Euro 2 cu motoare de pana in 2.000 de centimentri cubi, taxa ramanand totusi mai mare pentru automobilele vechi de import.
Diferenta dintre taxa auto platita pana in prezent conform Codului Fiscal si taxa de poluare auto, perceputa de la 1 iulie 2008, va fi restituita proprietarilor de autovehicule doar pe baza unei documentatii, incluzand copia chitantei care atesta plata taxei, in 45 de zile de la depunerea cererii.
Reamintim ca Guvernul a decis, in luna aprilie, introducerea taxei de poluare auto, calculata in functie de datele tehnice ale fiecarei masini in parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon si de noxe, aceasta urmand sa inlocuiasca, la 1 iulie 2008, taxa de prima inmatriculare aflata in vigoare.
Dupa noua grila, taxa creste pentru masinile noi vandute in Romania, in timp ce valorile scad la jumatate pentru autovehiculele Euro 1 si Euro 2 cu motoare de pana in 2.000 de centimentri cubi, taxa ramanand totusi mai mare pentru automobilele vechi de import.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.