Un om fantastic (159)
2.
Thomas sosi la printesa la noua fara zece si cu trei orhidee, in cautarea carora batuse jumatate din Paris. Caci si aici, in anul de gratie 1944, incepuse sa li se duca lipsa.
Printesa purta un set de bijuterii de cea mai buna calitate si o rochie de seara scurta si adanc decoltata in fata si spate.
Ascultara noile placi. Dansara un pic. Baura sampanie. Thomas o gasi pe printesa nespus de atragatoare. Ii spuse parerea sa. Ea ii raspunse ca nu mai intalnise un asemenea barbat. Asa ca, pe la unsprezece seara, aterizara, fara prea multe ocolisuri, in patul din dormitor.
Thomas fu sarutat ca niciodata pana atunci. Printesa toarse:
“Niciun barbat nu mi-a placut atat de mult cum imi placi tu …”
“Si tu imi placi, Vera – foarte mult.”
“Daca ai putea face ceva pentru mine ai face-o?”
“Depinde ce …”
“Ai putea sa-mi tragi fermoarul?”
“Cu placere …”
“Si ai mai face ceva pentru mine?”
“Din toata inima.”
“Lasa-l pe Lakuleit in pace.”
Thomas sari in sus. De la o clipa la alta ii trecu orice urma de ameteala.
“Ce-ai spus?”
Vera, ramasa pe pat si privindu-l panditor, repeta:
“Sa-l lasi in pace pe Lakuleit. De saptamani de zile te tii dupa el, micul ei Tommy. Sau nu e asa?”
El nu raspunse.
Printesa opina:
“Poate nu-ti convine ca iti spun Tommy. Poate ca ar trebui sa iti spun Jean. Jean Leblanc. Sau Pierre Hunebelle?”
Thomas se ridica. Se simti deodata ciudat.
“Nici Hunebelle nu-ti convine? Bine, atunci, poate, Armand Deeken? Iti mai aduci aminte de afacerea cu francii, Armand? Sau cum i-ai pacalit pe partizanii francezi – captain Robert Almond Everett?”
Thomas se sufoca.
“Sau cum ai jucat, fata de un general neamt, rolul diplomatului american Robert S. Murphy? Sa continui, dulcele si micutul meu agent al Abwehrului? Sau, intre timp, te-ai asociat cu altii?”
Thomas, revenindu-si in fire intre timp, raspunse:
“Nu. Sunt tot la Abwehr. Dar tu?”
“Ia ghici !”
Thomas contra brutal:
“Gandindu-ma la grasanul tau amant, as spune: Gestapo.”
Printesa sari din pat si scoase un tipat. Pana ca el sa se poata feri, se pomeni cu doua palme, in stanga si in dreapta. Vera se porni in stilul ei popular.
“Golan patentat, cacaciosule, tu ce crezi? Ma straduiesc sa-ti salvez viata si tu?”
Thomas o porni spre usa.
“Tommy, nu pleca ! Din partea mea fa ce vrei cu Lakuleit, dar ramai cu mine.”
Thomas traversa holul.
“Ma voi razbuna, animal ordinar … Te rog, nu pleca, te rog, ramai cu mine …”
Thomas tranti usa si cobora scarile in fuga.Usa se deschise din nou. Vera incepu sa-l injure ordinar.
Thomas isi zise: s-o sterg. Cat mai departe de aici. Sa fug spre strada.
In strada se ciocni de un tip care striga:
“Au, la naiba !”
“Omule, cara-te ! Sunt atat de furios ca-s in stare de orice !”
Colonelul Jules Simeon raspunse:
“Nu este nevoie. Stau aici de doua ore. Te-am vazut intrand. Te vad iesind.”
“Doamne, ce talent de agent excelent esti !”
“Nu ai tinut cont de avertismentul meu. In curand vei privi florile de la radacinia !”
(va urma)
Dan Bota
