Surprize si incrucisari pe listele electorale

Surprize si incrucisari pe listele electorale

0 145

Listele candidatilor, depuse deja la Birourile electorale, sunt pline de artificii pe care doar electoratul naiv le-ar putea numi surprize. Numai alegatorii cu cas la gura ar mai putea-o casca – de gura zic – citind numele celor inscrisi in cursa pentru sefia Primariei si Consiliului Judetean sau pentru a ocupa locurile din cele doua Consilii, local si judetean. Acum ca listele sunt deja batute in cuie si afisate pentru stiinta electoratului, oarece strategie de campanie emana discret printre randuri. Condeiele rele scriu iar gurile si mai rele zic ca cea mai flagranta manareala este legata de prezenta lui Vasile Bran pe pozitia a sasea pe listele PNL pentru Consiliul Judetean. Catindatul la metropola Brasov – singurul, de altfel, ceilalti multumindu-se sa candideze pentru municipiu – se vede astfel infipt pe o pozitie eligibila la CJ, inaintea unor vechi si activi liberali brasoveni.
Mai onesta cu sine insasi, UDMR a retras candidatura liderului Attila Kovacs din cursa pentru castigarea fotoliului de sef al judetului, rezervand liderului sai primul loc pe lista de consilieri judeteni. Stratagema, flagranta intr-un caz, doar logica in celalalt, se bazeaza pe intuitia ca electoratul nu va fi agresat de prezenta pe locurile eligibile de pe lista a unor personaje angajate initial pe mize mai dolofane.
In rest, previzibilul principiu „primul trage lista”, conform caruia candidatii la sefia Primariei si CJ deschid coloane numelor pentru cele doua foruri administrative. Monotonia este intrerupta de prezenta pe lista pentru CL a unor figuri consacrate in mandatul sau mandatele trecute drept consilieri judeteni si invers.
12 candidati vor intra in lupta pentru postul de primar al Brasovului. Dupa retragerea in ultima clipa a candidatului UDMR, doar 10 concurenti se infrunta in cursa pentru sefia CJ. Pentru mandatul de primar al Brasovului lupta doua femei si 10 barbati, iar pentru presedintia CJ, o femeie si noua barbati.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.