Poeticianul Manzala
Intr-o vreme, scria suficient ca rimele sa-i incapa intre doua coperte. Cand i-a mai secat vena artistica, s-a rezumat sa acopere cate-o rubrica sporadica in vreo gazeta. Asta nu inseamna ca rutina scrisului la ziar i-a fost vreodata pe plac. S-a crezut mereu deasupra colegilor de breasla, condamnati la ritmul erodant al lucrului zilnic cu texte insipide, vaduvite de virtuti literare. S-a specializat? in fituici calomnioase, cu care murdareste din cand in cand piata, cand unul sau altul dintre beligerantii scenei politice are suficient de multi bani ca sa comande incondeierea adversarului. S-a obisnuit sa-si vada cotat talentul gazetaresc la bursa portofelelor rotofeie ale comanditarilor de texte mitocanesti, sulemenite cu pretentii de anchete jurnalistice. Am mica banuiala ca windows-ul de pe calculatorul la care scrie nici nu are banala optiune „word count”, care le indica scribalailor de rand lungimea textelor scrise. Nooooooooooo. Computerul lui Ion Manzala (daca n-ati recunoscut inca personajul) trebuie ca afiseaza direct contravaloarea documentelor pe care le produce in calitate de textier de serviciu al urbei. Sau al metropolei, ca sa imprumutam din instrumentarul de campanie al recent lansatului Vasile Bran la fotelul de edil metropolitan.
Scriitorul, gazetarul, analistul politic, profetul (mincinos, de altfel), strategul de campanii se lupta toti sa incapa in egoul inflat al lui Manzala. In confuzia creata, nu e mirare ca si criteriile s-au cam bulversat. Omul a pierdut de mult simtul propriilor dimensiuni. Se crede nombrilul targului (asta ar fi varul belestristic al neaosului buric), in jurul caruia ingaduie micii lumi a Brasovului sa se invarta.
Cand, in urma cu niste ani, parasea oficial gazetaria pentru a intra in lumea politica a facut-o cu surle si trambite. A dat masa mare, unde muzichia de bucurie ca Brasovul, Romania, Europa, ba chiar intreg judetul au castigat un mare vizionar si un genial politician abia a acoperit prohodul pentru pierderea unui condei cu penita de aur.
A angajat pariuri geopolitice si si-a pus la bataie barba-i de profet, pe care a trebui sa si-o rada cand a pierdut. Dintr-un act de igiena elementara a facut un eveniment crucial in frizeria politica brasoveana. In inocenta lor, cativa dintre gura-casa la eveniment inca spera ca va urma candva si dusul.
Acum s-a zgarcit atat de mult cu exhibarea inzestrarilor ziaristice incat compune doar scrisori. A produs pana acum doua si le-a expediat primarului, dar le-a deschis pentru marele public. Este minunat ca cineva ii scrie vreo doua lui Scripcaru, chiar daca mult mai potrivite decat zisele epistole ar fi fost niste listinguri neliterare ale averii intaiului om al urbei. Poezia de care sunt imbibate tradeaza pe alocuri proza negocierilor disperate pe care Manzala le duce in sanul democratilor ca sa prinda un biet post de parlamentar in viitoarea legislatie, ca recompensa pentru munca de vidanjor media pe care o face de atata amar de vreme. Si pe care da semne ca nu doreste s-o abandoneze; jignit de ingratii pedisti, si-a deschis supapa in direct la MixTX ca sa-si resoarba flegmele si dejectiile pe care ?i le toarna in cap de ani de zile lui Aristotel Cancescu.
Ar fi pacat ca scrisorile sa se opreasca aici. Scurta istorie a literaturii romane ne invata ca, de regula, cea mai tare este a III-a. Asa cum i s-a intamplat si unuia Eminescu, marunt poetel si gazetaras, traitor cu vreo 130 de ani inainte ca la Brasov poezia si politica sa se intalneasca fericit in poeticianul Manzala.
Vifor Rotar
