Preotul de la pupitrul stirilor
Pe Cristian Tabara, unii il cunosc de la „Stirile ProTV”. Eu il stiu, asemenea multor altora, de la emisiunea „Parte de carte”. Si asta e, cred, perceptia care face diferenta intre doua mari categorii de consumatori ai produselor mediatice romanesti.
Bonomul si carismaticul Cristi Tabara s-a aflat ieri seara in Brasov pentru a vorbi, in decorul absolut impresionant al Librariei Okian de pe strada Muresenilor, despre religie si politica. In tripla calitate de absolvent de teologie, profesor de religie si reporter-prezentator la cea mai occidentala dintre televiziunile nationale din Romania, Tabara este mult mai calificat si indreptatit sa vorbeasca despre religie si impactul media in mentalul social decat multi prelati care se vantura prin fata camerelor de filmat sau care predica din amvon.
Tabara este, prin natura profesiunilor carora li se dedica, un nod de contradictii, care nu pare flagranta doar din pricina ca formele sale generoase par a permite coabitarea simultana a mai multor tendinte si mai multor feluri de a participa la viata sociala. Simpla apartenenta la tagma jurnalistilor l-ar face din start nerecomandabil pentru misia eclesiastica. Nu te poti afla in acelasi timp in Casa Domnului si in laboratorul Satanei, unde se clocesc buletine de stiri si emisiuni care n-au nimic, dar absolut nimic cu cele sfinte. Cristi Tabara, insa, este un personaj simpatic si absolut credibil, indiferent ca se afla la pupitrul Stirilor ProTV, la masuta intesata de carti din studioul emisiunii „Parte de carte”, la masa lunga a ospetelor cu regretatul si irepetabilul antropolog gastronom Radu Anton Roman. In amvon ar fi probabil singurul loc unde nu s-ar potrivi. Pentru ca Tabara este definitiv genul de prelat care coboara in multime si se amesteca printre oameni, facandu-se vehiculul unei forme de crestinism ambulant cu priza infinit mai mare decat predicile tintuite in balcon.
Laici instruiti de Biserica
Cam asta a fost si tema prelegerii-dezbatere tinute de Tabara la Okian. Ce-ar trebui sa faca Biserica pentru a-si croi drum in polis, fie si prin participarea directa la ceea ce numim lume apolitica? Cum isi poate pastra mesajul bisericesc eficienta si credibilitatea in societatea romaneasca actuala, in care haina preoteasca a incetat sa mai inspire incredere iar dosarele cu trecutul compromis al inaltilor prelati ies la iveala cu aceeasi frecventa cu care este data in vileag colaborarea mirenilor cu Securitatea?
Intrebari la care Tabara ofera drept raspuns o propunere simpla: lumea politica sa includa laici scoliti de Biserica. Catehizarea ar avea astfel mai multe sanse de reusita daca ar fi savarsita de politicieni trecuti prin invatatura bisericeasca.
(Sfanta) Nascatoare a Stirilor de la ora 5
„Nimic din ceea ce am prezentat acolo nu era inventat” a marturisit Tabara, simtind nevoia sa scuze impactul devastator al celebrelor stiri de la ora cinci, dar si apetenta morbida a consumatorului de televiziune pentru tragedie si macabru, din care-si ia in fiecare seara doza. „Nu stiu, din ce cauza, dar mai ales doamnele sunt cele care se uita la acest produs” a dezvaluit Cristi detalii statistice din interiorul televiziunii „nascatoare a stirilor de la ora 5”. Cat despre vreun plan diabolic tesut de ProTV pentru a inocula maselor televizive gustul degradant pentru subprodusele postului, Tabara demonteaza orice teorie conspirationista cu o explicatie deloc magulitoare pentru tagma jurnalista. „In televiziune lucreaza atat de multi semianalfabeti incat este imposibil sa-i prinzi intr-un proiect coerent”.
Societatea ca leprozerie
Vorbind despre bubele societatile romanesti, vizibile la fel de bine pe sticla si pe strada, Tabara i-a facut pe cei veniti sa-l audieze partasii unei confesiuni sfasietoare despre Sanatoriul de la Tichilesti, ultima leprozerie a Europei. Tabara s-a declarat marcat intr-un fel special si definitiv de ceea ce a vazut acolo. Pacientii stabilimentului de pe Valea Isaccei, in Dobrogea, cu membrele roase de lepra, si-au construit casute in perimetrul sanatoriului si isi duc traiul in seninatate si deplina impacare cu destinul care le-a harazit cumplita boala. S-au casatorit, au avut copii neatinsi de boala, iar copiii acestora vin sa-si viziteze in asezarea damnata bunicii cu trupuri tot mai imputinate pe zi ce trece. Unul dintre ele a facut asupra lui Tabara o impresie devastatoare. O batrana careia lepra ii devorase picioarele, ii lasase din maini doar niste cioturi si ii stinsese si lumina ochilor, era tinuta intr-un leagan de copil, in care boala o ajutase sa incapa. Desi ar fi trebuit sa-si blesteme soarta nenorocita cat e ziua de lunga, batrana nu facea altceva decat sa se roage.
Cum o facea, n-am aflat aseara. Amintirile lui Cristi au fost intrerupte de felul acela de plans sincer si necontrolat, care urca fara oprelisti in ochi din adanc. Deloc teatral, Cristian Tabara s-a retras discret in spatele unui stand de carti, iar audienta a inteles ca prelegerea despre rolul Bisericii in societate se terminase.
Vifor Rotar
