Mos Craciun 2007
Tanara familie locuia la bloc, intr-un apartament spatios, de generatie mai noua, modern mobilat si incapator. El – fiul amicului, cu functie bine retribuita – ea – nora – in pantaloni si bluza, subiect de vis pentru orice barbat normal – cu un serviciu pe bani buni – si odrasla rasfatata. Familie constituind asa-zisa temelie a actualei societati romanesti.
Copilul a fost inghesuit in baie, ca sa pot intra eu de pe balcon, ca prin tevile caloriferului sau in centrala de apartament nu aveam loc.
Prin apartament mai roiau inca o pereche de bunici si doua matusi singuratice si poate de aceea tare afectate. Cu totii se agitau prin casa, mai rau ca la noile sensuri giratorii.
Mi-am pus toalele de Mos Craciun si am iesit pe balcon, prin camera copilului, unde se afla si bradul intesat cu beculete clipicioase si alte podoabe ale secolului douazecisiunu. In camera mirosea , ca si in restul casei, a cald si a deodorant indefinit, dar modern.
A fost adus copilul din baie si eu de pe balcon. Mama sopti tatalui sa bage aia cu cingalbel la aparitia mea. Caram cu mine doi saci de iuta, bine burdusiti.
Dupa prezentarile de rigoare, inclusiv a matusilor-anexa, am trecut, dintr-un fotoliu – de, am luat loc fiind oboist de atata drum – la impartitul darurilor. Vroiam sa scap mai repede ca sa-mi vad si eu de ale mele, ceva mai simple in conceptie. Dar mama isi aduse aminte ca plodul trebuie sa-mi prezinte un program artistic, probabil indelung pregatit in vederea evenimentelor si a jucariilor din sac. Ca asa este lumea acuma: nu primesti fara sa nu dai, chiar daca de cele mai multe ori proportia nu este egala.
Si copilul a inceput sa se produca. Normal ca cingalbel, invatat pe la vreo gradinita particulara, ca nu am inteles nimic. Au mai urmat doua cantecele si o poezioara, tot in dialect shakespearian ciudat, pe care grijulia mama mi le-a tradus, banuind ca nu cunosc engleza locala.
L-am intrebat pe pustiulica daca nu stie ceva cu Mos Craciun, cat mai autohton posibil, la care viitorul cetatean de nadejde al tarii mi-a mintit senin ca le-a uitat, dar ca le stia. Stilul degajat mi-a dovedit o educatie solida.
Apoi am impartit o gramada de daruri, in principal aluia mic – probabil si-l doreau viitor ministru de razboi, sau cel putin vreun comandant suprem pe teatre de lupta gen Irak, caci jucariile erau miniaturi distructive, mai putin un garaj etajat pe care se apuca sa-l monteze mama (la construit iti trebuie cat de cat rabdare, la distrus faci, cat te duce mintea, doar pac-pac) – dar si fleacuri pentru cei mari prezenti si pentru absentul Blacky, cica un caine destept foc. Probabil semana cu emancipata familie.
In bucatarie mi se pregatise ceva ca o gustarica mai copioasa. Nu lipsea un hot-dog langa un hamburger, niste felii de mezel din import si pizza, cu o bucata de curcan alaturi. Femeia-gazda se scuza ca nu a avut timp sa-l prepare cu castane, dar inca nu stie cum reactioneaza cuptorul cu microunde la asa ceva. Se mai scuza ca prajiturile si cozonacul nu le-a nimerit cum trebuie, fiind luate de la cutare supermarket si nu de la cel la care o trimisese? nu mai stiu cine. ??
Am gustat de complezenta cate ceva si am sters-o acasa, unde nevata-mea, inca traditionalista, umpluse incaperile cu miros de Ajun, adica sarmale si cozonac si Poale-n Brau si brad si lumanari si multa intimidate calda.
Dan Bota
