Cum ne-am adus globalizarea in casa
De ceva vreme incoace, globalizarea – mai ales in versiunea ei incalzita – a incetat sa mai fie un fenomen indepartat, care li se intampla doar celorlalti, iar pe noi ne lasa reci. De altfel, e si greu sa te lase rece temperaturi caniculare precum cele pe care le-am citit pe termometre vara asta sau le-am simtit direct in creiere. Asa am aflat pe propria epiderma ca planeta e de fapt un sat global, in care suntem mai vecini unii cu altii decat credeam. Taifunurile si tornadele ce devasteaza peisaje exotice si atat de indepartate incat obosesti doar parcurgand distanta in gand, nu mai par acum la fel de insingurate. Fenomenele atmosferice devastatoare care obisnuiesc sa loveasca Romania ne apropie tragic, periculos si nedorit de peisaje pe care le vedem de obicei imprimate pe vederi.
Incalzirea globala si-a pierdut caracterul vag si alogen de sintagma importata. Suntem la fel de vulnerabili in fata stihiilor naturii pe cat sunt bastinasii de pe malurile oceanelor. Nu mai putem privi impasibili la televizor palmieri chirciti sub uragane asiatice sau americane cand noua ni se prabusesc plopii pe trotuare si sosele la fiecare ploaie zdravana. Taranul roman se simte mai solidar cu victimele Katrinei sau ale lui El Nino de cand apele ii aduc busteni, mal si moarte direct in casa.
Globalizarea asta seamana mai degraba cu o solidaritate in suferinta decat cu sentimentul apartenentei la un patrimoniu spiritual si civilizatoriu comun.
Fortele potrivnice omului nu salasluiesc doar afara, in ceea ce obisnuim sa numim mediu inconjurator. Dusmani nevazuti pandesc din farfuria cu mancare si din jucaria din camera copilului. Specialisti in diverse domenii publica frenetic tot soiul de studii si investigatii care developeaza monstrii minusculi din hrana. E-urile cu care sunt infestate alimentele ar putea ocupa linistit o carte groasa de bucate, cu retete dintr-o gastronomie nerecomandata nimanui.
Cateva rafturi mai jos in debaraua cu produse periculoase zac papusi cu nume celebre. Dupa ani de zile in care au sedus definitiv generatii de fetite, cineva descopera brusc cat sunt de nocive. Firme gigantice, cu renume ireprosabil, isi vad produsele retrase din galantare pentru c-ar contine presupuse otravuri.
Alimentarea in mijlocul civilizatiei devine tot mai mult un gest hazardat, care nu mai are nimic din ingenuitatea de a culege roadele pamantului si de a le pune natural pe masa.
Natural este, de altfel, cuvantul cheie al divortului cetateanului modern de vremurile prechimice ale actului de a te hrani. Noi, romanii, am taraganat cat am putut de mult despartirea de natura, inainte de a adera la delirul modificarii genetice a legumelor si fructelor. Ne-am rusinat ca prostii de dimensiunile pipernicite si culorile sterse ale tomatelor si gogosarilor neaosi, pe langa legumele plesnind de sanatate si pigment plantate de occidentali in laborator.
Cand am intrat si noi in randul lumii si ne-am apucat sa denaturam natura, am aflat ca sansa noastra ar fi putut fi produsele 100% naturale, daca nu ne-ar fi fost atat de rusine de ele.
Globalizarea asta care ne-a invadat farfuriile, casele si intreprinderile tot ar fi lovit in cele din urma. Dar si noi am pus vartos umarul.
Vifor Rotar
