S-a încheiat play-off-ul Superligii Naționale de fotbal; ordinea pe podium : Farul,...

S-a încheiat play-off-ul Superligii Naționale de fotbal; ordinea pe podium : Farul, FCSB, CFR Cluj

0 151
Jefferson Yuri De Sousa Matias,Andonie Andrei Burca si Tudor Cristian Baluta in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si CFR Cluj, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 22 aprilie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Etapa a 10-a, ultima, din play-off-ul SuperLigii de fotbal a început sâmbătă, 27 mai, cu meciul FCSB – Rapid București, rezultat 1-5.

Celelalte două jocuri s-au disputat duminică, 28 mai: CFR Cluj – Farul Constanța 1-2 şi Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1. Golul care a scos gazdele din Europa a fost marcat de atacantul Marius Ștefănescu, în minutul 90+4.

Pe primul loc a încheiat Farul Constanța (cu 50 de puncte), fiind urmată de FCSB (cu 46 de puncte), CFR Cluj (cu 42 de puncte), Universitatea Craiova (cu 40 de puncte), Rapid București (cu 38 de puncte) și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (cu 29 de puncte).

Farul va juca în preliminariile UEFA Champions League, iar FCSB în cele ale UEFA Conference League. Tot pentru prezența în preliminariile Conference League se vor întrece, într-un meci de baraj, CFR Cluj și FC U Craiova 1948.

Marea perdantă este Universitatea Craiova, care la începutul sezonului emitea pretenții atât la câștigarea campionatului, cât și la Cupa României – ambele trofee fiind ratate. În plus, oltenii au rămas în afara Europei.

Credit foto : Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.