„Ieşirea din anestezie: cele şase faze ale Operaţiunii Speciale din Ucraina”
Pentru azi, integral de pe geopolitika.ru, o excelentă analiză a lui Dughin despre conflictul din Ucraina.
Prima fază: succesele
Prima fază, abruptă, a fost marcată de succese rusești: în timpul acesteia, forțele rusești au cucerit Sumi, Cernigov și au ajuns la Kiev dinspre nord, stârnind furia Occidentului. Moscova și-a dovedit seriozitatea în eliberarea Donbassului și, cu un atac fulger dinspre Crimeea, a stabilit controlul asupra a încă două regiuni, Herson și Zaporoja, precum și asupra unei părți din regiunea Harkov.
Mariupol, un oraș important din punct de vedere strategic în Republica Populară Donețk(RPD), a fost cucerit cu dificultate. În general, Rusia, acționând cu rapiditate și prin surprindere, a obținut un succes semnificativ la începutul operațiunii. Cu toate acestea, nu știm deocamdată care au fost greșelile făcute în această etapă, care au dus la eșecurile ulterioare. Această chestiune nu a fost total investigată. Dar cu siguranță au fost făcute erori serioase!
În general, această fază a durat primele două luni ale Operaţiunii Militare Speciale din Ucraina(OSU). Rusia își extindea prezența, se confrunta cu sancțiuni și presiuni fără precedent, stabilindu-și un punct de sprijin în regiunile eliberate.
Cu succese vizibile și tangibile, Moscova era pregătită pentru negocieri care să consolideze cuceririle militare cu cele politice. Kievul însă era reticent în a accepta negocierile.
A doua fază: eșecul logic al negocierilor
Aşa a început a doua fază. A fost vorba de o eroare de calcul strategic-militar în planificarea operațiunii, de inexactitatea previziunilor și de eșecul așteptărilor neîmplinite, atât din partea populației locale, cât și din partea unor oligarhi ucraineni aparent de acord să sprijine Moscova în anumite condiții.
Ofensiva a eșuat, iar în unele direcții Rusia a fost nevoită să se retragă de pe pozițiile sale. Conducerea militară a încercat să obțină unele rezultate prin negocieri la Istanbul, dar acestea nu au dus la niciun succes. Negocierile au devenit zadarnice, deoarece Kievul credea că poate rezolva conflictul în favoarea sa pe cale militară.
Din acel moment, Occidentul, după ce a radicalizat opinia publică cu rusofobia furibundă din prima fază, a început să furnizeze Ucrainei tot felul de armament letal la o scară fără precedent. Situația a început să se deterioreze încetul cu încetul.
A treia fază: impasul
În vara anului 2022, situația a început să stagneze, deși Rusia a obținut unele succese în anumite domenii. Până la sfârșitul lunii mai, Mariupol a fost cucerit.
Cea de-a treia fază a durat până în august. În această perioadă, contradicția dintre concepția operațiunii speciale ca fiind una rapidă, care urma să intre în faza politică, și necesitatea de a lupta împotriva unui inamic bine înarmat – având sprijinul logistic, de informații, tehnologic, de comunicații și politic al întregului Occident pe un front de o lungime enormă – a apărut în toată evidența sa.
Moscova încerca în continuare să realizeze scenariul inițial, fără a dori să tulbure societatea în ansamblu sau să se adreseze direct populației. Acest lucru a creat o contradicție de sentimente între front și frontul intern și a dus la o dezaliniere în lanțul de comandă militar. Conducerea rusă nu dorea să intre în război, amânând pe toate căile imperativul mobilizării parțiale, care între timp devenise urgent.
În această perioadă, Kievul și Occidentul în general au trecut la tactici teroriste – uciderea de civili chiar în Rusia, aruncarea în aer a podului din Crimeea și apoi a gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2.
Etapa a patra: contraatacurile regimului de la Kiev
Am intrat astfel în cea de-a patra etapă, caracterizată de o contraofensivă a Forţelor Armate Ucrainene(AFU) în regiunea Harkov, aflată deja parțial sub control rusesc la începutul operațiunii. Atacurile ucrainenilor în restul frontului s-au intensificat, de asemenea, iar furnizarea masivă de unități HIMARS și dotarea cu sistemul închis de comunicații prin satelit Starlink, alături de numeroase alte mijloace militare și tehnice, au creat probleme serioase pentru armata rusă, pentru care nu fusese pregătită în prima fază.
Retragerea în regiunea Harkov, pierderea orașului Kupiansk și chiar a orașului Krasnîi Liman, un oraș din Republica Doneţk, au fost rezultatul unui „război pe jumătate” (după cum a spus cu acuratețe Vladlen Tatarsky). Atacurile asupra „vechilor” teritorii s-au intensificat, de asemenea: bombardamentele asupra regiunilor Belgorod și Kursk au devenit regulate. Unele ținte au fost, de asemenea, lovite de drone în adâncul teritoriului rusesc.
Nu mai era posibil să lupți și să nu lupți în același timp, adică să ții societatea la distanță de ceea ce se întâmpla în noile teritorii.
În acest moment, OSU a devenit un război în toată regula. Mai exact, acest fapt împlinit a fost în sfârșit realizat în mod serios la eșaloanele superioare ale Rusiei.
A cincea fază: punctul de cotitură decisiv
Aceste eșecuri au fost urmate de cea de-a cincea fază care, deși foarte târziu, a schimbat cursul lucrurilor. Putin a luat următoarele măsuri: a anunțat o mobilizare parțială, a remaniat conducerea militară, a înființat Consiliul de coordonare a operațiunilor speciale, a pus industria militară în stare de alertă, a înăsprit măsurile de încălcare a ordinii de apărare a statului și așa mai departe.
Punctul culminant al acestei etape a fost referendumul privind aderarea la Rusia a patru teritorii( regiunile Doneţk, Lugansk, Herson și Zaporoja), decizia lui Putin de a le admite în Rusia și discursul său principal cu această ocazie, din 30 septembrie, în care, pentru prima dată, a declarat cu franchețe opoziția Rusiei față de hegemonia liberală occidentală, hotărârea sa deplină și ireversibilă de a construi o lume multipolară și începutul fazei acute a unui război al civilizațiilor care a declarat „satanică” civilizația modernă a Occidentului. În discursul său ulterior de la Valdai, președintele a reiterat și dezvoltat principalele teze.
Deși Rusia a fost forțată să cedeze Hersonul prin retragerea în continuare, atacurile AFU au fost oprite, apărarea liniilor aflate sub controlul lor a fost întărită, iar războiul a intrat într-o nouă fază.
Ca următorul pas în escaladarea escaladării, Rusia a început să distrugă în mod regulat infrastructura tehnico-militară și, uneori, energetică a Ucrainei prin bombardamente cu rachete.
A început curățarea societății din interior: trădătorii și colaboratorii inamicului au părăsit Rusia, patrioții au încetat să mai fie un grup marginal, iar pozițiile lor de devotament dezinteresat față de patrie au devenit – cel puțin în aparență – curentul etic dominant. În timp ce liberalii obișnuiau să întocmească denunțuri sistematice împotriva oricărei persoane care dădea semne de stângism sau conservatorism critic la adresa liberalilor, a Occidentului și așa mai departe, acum, în schimb, oricine avea sentimente liberale era automat suspectat de a fi cel puțin un agent străin, sau chiar un trădător, sabotor și simpatizant al terorismului. Concertele și discursurile publice ale oponenților declarați au început să fie interzise. Rusia a pornit pe calea transformării ideologice.
A șasea fază: reechilibrarea
Treptat, frontul s-a stabilizat și a apărut un nou impas. Niciunul dintre adversari nu a mai putut răsturna situația. Rusia s-a întărit cu o rezervă mobilizată. Moscova a sprijinit voluntarii și mai ales Wagner PMC, care a reușit să facă progrese considerabile în răsturnarea situației în teatrele de război locale. Au fost luate multe măsuri necesare pentru aprovizionarea armatei și a echipamentului necesar, în timp ce mișcarea voluntarilor era în plină desfășurare.
Războiul a intrat în societatea rusă.
Această a șasea fază durează până în prezent. Este caracterizată de un echilibru relativ al puterii. În această stare, ambele părți nu pot obține succese decisive și decisive, dar atât Moscova, Kievul, cât și Washingtonul sunt dispuse să continue confruntarea atât timp cât este necesar.
Cu alte cuvinte, întrebarea despre cât de repede se va încheia conflictul din Ucraina și-a pierdut sensul și relevanța.
Abia acum am intrat cu adevărat în război, am devenit conștienți de el.
Este un fel de „a fi-în-război”.
Este o existență dificilă, tragică și dureroasă, cu care societatea rusă s-a dezobişnuit de mult timp și despre care majoritatea oamenilor nici măcar nu știau cu adevărat.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
