Fără glumă – cum ne oglindim noi în ochii lumii considerate civilizate
Ȋmi este relativ neclar, cine și ce a fost exact poporul român de-a lungul istoriei. Unii zic că a fost un popor de viteji, alții zic de trădători, alții că a fost un popor cu capul plecat pentru a rezista vremurilor crude, alții că a avut o fibră naţională de mândrie, unii zic că acest popor a dat lumii multe capete luminate și mari artişti, alții zic că suntem vai mama noastră, în comparaţie cu Franţa, Rusia, Germania sau Italia, unii zic că suntem un neam de mitocani și golani, alții zic că suntem romantici și sensibili, alții zic că …..!
Dar câte nu se zic!
Deci cine suntem noi cu adevărat?
Astăzi, când călătoreşti prin Europa și zici că eşti român, primul gest reflex al străinului este să-şi verifice portofelul sau geanta. Dacă porți un Rolex la mână, muncit și economisit cinstit, din salariul de bugetar, mâncând numai iaurt (hai, că-i tare asta, mi-a plăcut și mie), ori este fake, ori furat, ori moştenit de la bunica de la Ciorogârla.
Nimic nu-i considerat pe merit, totul este furat sau traficat.
Dacă ești o fată frumoasă, ești curvă, dacă ești vreun doctor în fizică, ai plagiat.
Dacă ești un om normal, eşti precis ţigan, și tu de fapt eşti ungur sau sas.
Cum ne oglindim noi în ochii lumii considerate civilizate?
Ce statut ne-am câştigat de fapt, de-a lungul istoriei?
Ar fi facil să spunem că nu ne interesează, și că suntem ăia care suntem, nici mai buni, nici mai răi, decât alții!
Și să va spun și de ce: pentru că aşa cum suntem percepuţi, tot aşa suntem și trataţi, la grămadă, în devălmăşie!
Și atunci cui să-i spun că sunt mândru că sunt român, sau că este o onoare că m-am născut român….., lui Kelemen Hunor sau lui Johannis?
Că pe soacră-mea am avertizat-o de la început că Maurer este nume românesc, și că sunt român, și m-a tratat corespunzător împreună cu neamul ei cu tot, de daci.
Deci este foarte important să se știe cine ești, măcar și pentru faptul că atunci când mori, să nu mori ca altul, ci să mori ca tine, măcar în acest moment!
Ăsta da motiv de mândrie…, chit că mulţi din cei apropiaţi, printre suspine, vor considera că ai murit ca un idiot, că ai făcut degeaba umbră pământului, dar de morţi numai de bine, până la felul doi din parastas, că la desert, oricum ni se rupe în 14. Mai un vin turnat pe jos, ca să aibă și mortul ce bea, și hai fă acasă, că mă taie o căcare, soră cu moartea, că ne-a dat ăştia ceva stricat!
Împuţiţii dracului!
Ce să mai zică mortul, că nici săi f.tă în gură nu mai poate, și de asta mi-e cel mai ciudă.
Asta că tot veni vorba că vom trăi mai departe, prin amintirile celor dragi…!
Nu celor dragi, ci celor care te-au iubit cu adevărat, că nu-i tot aia! Un câine sau o pisică, spre exemplu.
Asta înseamnă să mori ca un adevărat român, chiar dacă în viaţă nu ai reuşit să trăieşti ca atare.
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
Prost articol. Și e „amuzant” că-i scris de-un jidov.
LUMEA NU REALIZEAZĂ CĂ PLANETA AR FI UN LOC MAI FRUMOS FĂRĂ ĂȘTIA PRINTRE NOI.