De ce oamenii își pierd încrederea în instituțiile publice occidentale

De ce oamenii își pierd încrederea în instituțiile publice occidentale

0 167

Publicăm, pentru a vedea ce vom păți, ce se întâmplă la ei (VEST) și ce îi așteaptă pe copii și tinerii nostri sub această cupolă globalistă.

Progresiştii nu reuşesc nici de data asta să înțeleagă de ce oamenii normali se opun preluării de către vigilantiştii woke a instituțiilor publice și abuzului de putere
Iată o relatare a Washington Post despre o mulţime furioasă dintr-un orăşel, care a votat pentru anularea fondurilor bibliotecii publice, atunci când bibliotecarii au refuzat să scoată de pe rafturi un controversat memoriu cu imagini explicite numit Gender Queer.
Povestea este despre exact ceea ce crezi că va fi: multă abureală mediatică despre „cum sunt interzise” cărţile queer, o tragedie emoţionantă cu nişte bibliotecari blânzi – dintre care unul este „cu părul roz și în mod deschis queer” – care rezistă habotnicilor fundamentaliști care urăsc cărțile și libertatea. Iată un citat:
Nykamp, ​​femeia conservatoare din Jamestown care a organizat protestul, a fost și ea acolo, criticând „Gender Queer” ca fiind pornografică.
„La pagina 135, putem vedea un bărbat de vârstă mijlocie în erecție, care atinge organul erect al unui alt tânăr”, a spus ea în faţa camerei. „Posibil un bărbat mai mic de 18 ani.”
Supraveghetorul localității, Laurie Van Haitsma, a fost de partea lui Nykamp.
„Este atât de explicit cât poate fi”, a spus ea. „Nu mi-aș dori ca nepoții și copiii mei să vadă aşa ceva.”

School District Reinstates Notorious Raunchy Books, Saying 'Gender Queer'  Comic Is 'Scientifically Based' | The Daily Wire


Un avocat a  verificat cartea  și a stabilit că nu era pornografică, răspunde McLain. Totuși, având în vedere conținutul pentru adulți, ea îl plasase inițial în secțiunea pentru adulți – lângă romane cu scene de sex heterosexual. Pe măsură ce obiecțiile au crescut, ea a mutat „Gender Queer” în spatele tejghelei, făcându-l disponibil doar la cerere.
„Trebuie să reprezentăm fiecare segment al populației”, spune McLain, „iar nu doar marea majoritate”.

OK, hai să ne oprim în punctul acesta.
Presupun că versiunea tipărită a Washington Post nu prezintă ilustrații din Gender Queer .
De ce nu o face, totuşi?
Vă prezint eu câteva, dintre care pe unele le-am modificat ușor. Îmi cer scuze că vă ofensez unora privirea voi prin asta, dar trebuie să înțelegeți exact despre ce e vorba aici.

Traducere: Se întâmplă aşa cum îmi imaginam.
Dar nu simt nimic. Era mult mai fierbinte când era doar în imaginația mea.

Traducere: Timp de ani de zile, metoda mea standard de masturbare a fost să-mi îndes șosete în partea din față a pantalonilor și să lucrez cu mâna Umflătura.
Acest lucru va duce la mişcarea șoldurilor în timp ce mă gândesc la ultima mea experiență gay.
În mod remarcabil, m-am descurcat în timp ce conduceam doar frecându-mi partea din față a blugilor, imaginându-mi că fac sex oral.
În sfârșit, am devenit suficient de mare încât să nu-mi fie rușine să vorbesc despre chestiile astea cu sora mea.
Chiar nu ți-a trecut prin cap să bagi ceva în vagin, nici măcar un deget?
Chiar nu am făcut-o.
Deci nu te-ai atins niciodată?
Ce? Nu!
Stai – tu ai făcut-o?
Ha ha, desigur! Ar trebui să încerci.
Așadar, lichid de vagin…

Traducere:
Alison Bechdel scrie în Casa Veselă despre cum a descoperit masturbarea la scurt timp după prima menstruație (pagina 170)

Nu știam pe atunci că există un cuvânt pentru mișcarea ciudat de plăcută de a mă legăna înainte și înapoi pe scaun în timp ce desenam la birou.

Am descoperit-o cam pe la aceeași vârstă, apoi am realizat că acea capacitate a mea de a mă excita era guvernată de o lege strictă a randamentului descrescător.

O fantezie elaborată bazată pe Simpozionul lui Platon.

Traducere: Pe repede-înainte: ne întâlnim de două luni. Am făcut sex, am trecut la sexting (trimiterea de fotografii explicite) la serviciu.
Am primit un nou ham cu curea azi. Abia aștept să-l pun pe tine, se va potrivi perfect vibratorului meu preferat. O să arăți atât de fierbinte.
Abia aștept să te am am… O să-ți dau sexul oral al vieții tale. Apoi te vreau în mine.


Știţi ce nu apare nicăieri în articolul Washington Post?
O luare în considerare a ce drepturi au oamenii într-o democrație pentru a determina standardele instituțiilor publice pe care le finanțează cu banii lor din taxe și impozite. Pentru editorialistul Washington Post, se pare că acest lucru nu există.
Scriitorul citează un bibliotecar local spunând că „trebuie să reprezentăm fiecare segment al populației” – dar asta este ceva necinstit din punct de vedere retoric. În primul rând, unul dintre organizatori, Lauren Nykamp, ​​a refuzat să fie intervievată, dar a răspuns la unele dintre întrebările The Washington Post în scris. „Problema mea nu e că era vorba despre material LGBTQ”, a spus ea. „Ci că este vorba despre material sexual explicit.”
Ideea că Lauren Nykamp – care a avut dreptate să nu vorbească cu Washington Post decât în ​​scris (rețineți bine, cititori cărora li s-ar putea cere vreodată un interviu de către vreo publicaţie sau televiziune tip Washington Post) – ar fi fost în regulă cu același tip de material grafic dacă ar descrie sodomia heterosexuală și altele asemănătoare, iar nu pe cea homosexuală, este absurdă. Ea distinge clar între materiale care „se referă la” persoanele LGBT și acest exemplu concret, anume, de material.

Gender Queer: A Memoir – Cape & Cowl Comics & Collectibles – comics, toys,  games and more! – Sackville, Nova Scotia

În al doilea rând, nu este deloc adevărat că bibliotecile trebuie să „reprezinte fiecare segment al populației”. Bibliotecile trebuie să se ocupe de chestiuni care contează. Nimeni din biblioteci nu pare să moară de grija de a reprezenta fasciștii sau rasiştii albi pe rafturile de cărţi – și foarte bine că nu o fac. De ce brusc grija pentru sexul homosexual? Aceasta este retorică goală.
Mai mult, despre asta:
Totuși, având în vedere conținutul pentru adulți, ea îl plasase inițial în secțiunea pentru adulți – lângă romane cu scene de sex heterosexual.
Există o diferență substanțială între ilustrațiile sexului și descrierile verbale ale acestuia!
Ar trebui să fie de la sine înțeles că personalul bibliotecii nu merita să fie hărțuit de către unii dintre cei care s-au opus la ceea ce făcea. Dar reporterul Washington Post nu s-a putut abține de la a scrie o poveste lacrimogenă progresistă, de exemplu despre mafia rea ​​de dreapta care a confiscat bliblioteca, în locul unei bucăţi de jurnalism autentic care ar fi explorat tensiunile reale și legitime din cadrul unei politici democratice despre limitele libertăţii de exprimare pe bani publici.
Sunt abonat la versiunea digitală a Washington Post, dar nu pentru că am încredere în această publicaţie că mi-ar oferi o imagine corectă și echilibrată a lumii (deși am încredere în anumiţi reporteri individuali de acolo). Mă abonez pentru că trebuie să fac asta pentru munca mea.
Dar uite, dacă ţi-ai pus baza în Post că-ți spune realitatea despre lumea în care trăiești de fapt, nu ți-ar fi trecut prin minte că există şi o altă latură a poveștii bibliotecii decât virtuoasa bibliotecară cu părul roz și aliații ei, versus gloata de bigoți. Chiar dacă ești de stânga, nu este în interesul tău să înțelegi de ce oamenii sunt atât de supărați, chiar dacă nu ești neapărat de acord cu ei?
Nu este în interesul tău să te gândești măcar de ce oamenii dintr-un oraș ar prefera să-și retragă sprijinul financiar pentru bibliotecă, decât să o vadă folosită în acest fel? Că ar putea fi mai mult decât „URĂĂĂĂ”?
În alte ştiri despre Instituții Publice Woke Care Își Aruncă La Gunoi Credibilitatea, un liceu public din Denver a prezentat studenților un videoclip menit să-i ilumineze, care, printre altele, îi îndemna să nu cheme poliția dacă ei sau cineva cu care se întâlnesc au fost atacaţi de o persoană de culoare sau de o altă minoritate sacră. Iată un clip care începe de la punctul nevralgic: https://www.youtube.com/embed/krgcbiRu0ys?version=3&rel=1&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&fs=1&hl=ro&autohide=2&wmode=transparent
Acesta este un lucru real; s-a întâmplat cu adevărat.
Din știre:
Rachel Goss, directorul școlii, a recunoscut într-un mesaj postat pe site-ul școlii că videoclipul a fost distribuit elevilor. „Scriu această notă pentru a sublinia că intenția din spatele videoclipului a fost aceea de a încuraja persoanele care pot fi martori ai acestor tipuri de atacuri, să nu aducă niciun fel de impact negativ asupra relației de lungă durată dintre școlile publice din Denver și Departamentul de Poliție din Denver”, a scris Goss. 
Goss a spus că videoclipul „oferă sugestii pentru posibile intervenții care nu includ contactarea forțelor de ordine”. „În calitate de director al liceului Denver South, rămân angajat să lucrez la întărirea acestui parteneriat între școala noastră și membrii forțelor de ordine și să-l continui. Vă rugăm să știți că noi, în calitate de comunitate școlară, intenționăm să asigurăm siguranța tuturor prin parteneriatul cu Departamentul de Siguranță al DPS și cu Poliția din Denver”, a spus Goss.
Această școală publică din Denver îi învață pe copii să se supună violenței comise împotriva lor, dacă acea violență a fost făcută de o persoană de culoare sau de o altă persoană presupus „marginalizată”. O școală publică. Aceasta este „încurajare”, potrivit directorului woke al școlii.
„Doamne, nimeni nu vrea să mai plătească taxa de bibliotecă sau taxa de școală. Mă întreb de ce… . Adică, sigur, îi urâm și vrem să colonizăm mințile copiilor lor, dar hei, ei sunt vinovați, așa că nu văd care este problema.”
Nu poți avea încredere în profesia medicală și instituțiile acesteia când vine vorba de ideologia de gen. Pur și simplu nu poți. Și nu puteți avea încredere în mass-media noastră că ar raporta cu adevărat despre toate acestea. Mulțumim lui Dumnezeu pentru oameni ca Chaya Raichik, care scrie la Libs of Tik Tok. Iată reportajul ei, varianta audio.

Gender Queer: A Memoir is a Book to be Thankful For - GateCrashers


Extrase:
Săptămâna trecută, am fost atacată cu cruzime de către mass-media pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la Spitalul de Copii din Boston, care oferă histerectomii (extirparea uterului – n.n.) pentru „afirmarea genului la fete tinere”.
activiștii de stânga au cerut să fiu interzisă de pe rețelele de socializare pentru că am atras atenția asupra unei practici căreia Spitalul de Copii din Boston îi făcea reclamă în mod public. Atacurile au durat o săptămână. Aceștia au „aburit” publicul și au negat că aceste tipuri de proceduri ar fi fost efectuate asupra copiilor. Potrivit presei, am alimentat fără temei indignarea anti-trans și, prin urmare, meritam să fiu redusă la tăcere.
Fără să descurajez, am decis să mă concentrez pe a afla dacă și alte spitale de copii erau implicate în aceste practici barbare. Atunci am dat peste Spitalul Național de Copii din Washington, DC. Parcurgând site-ul lor, am dat peste o pagină care spune că spitalul tratează pacienți tineri cu vârste cuprinse între 0 și 21 de ani pentru îngrijiri ginecologice și tratamente medicale de afirmare a sexului, inclusiv histerectomii.

Iată o imagine de pe site-ul web al acestor mutilatori de copii:

Traducere:
Clinica Pride (Mândrie) pentru Tineret
Clinica Youth Pride oferă servicii de îngrijire primară și de specialitate pacienților lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali și interogatori/queer (LGBTQ) din întreaga regiune Washington D. C.
Știm că pacienții LGBTQ se confruntă cu provocări unice de sănătate, inclusiv rate mai mari de depresie, sinucidere, boli cu transmitere sexuală și infecție cu HIV. De aceea, suntem una dintre puținele clinici din țară care oferă asistență medicală primară și mintală cuprinzătoare tinerilor LGBTQ și tinerilor adulți cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani.
Condus de Lawrence D’Angelo MD, MPH, unul dintre cei mai importanți specialiști ai națiunii în medicina pentru adolescenți, îngrijirea noastră este oferită de specialiști cu experiență în nevoile comunităților LGBTQ.

Answer to @i_am_ash_winchester What does gender queer mean? #genderqueer  #nonbinary #lgbtq #lgbtqtok #genderidentity

Îngrijire specializată pentru tinerii transgender într-o singură locație
Într-un mediu sigur și afirmativ, oferim îngrijire de sănătate și bunăstare la prețuri accesibile, de înaltă calitate, inclusiv tratamente fizice, tratament hormonal și consiliere de sănătate mintală pentru tinerii transgender neconformi. Serviciile noastre respectă standardele de îngrijire stabilite de Asociația Profesională Mondială a Sănătății Transgenderilor (WPATH).
Pe lângă serviciile de îngrijire primară și de specialitate la prețuri reduse, echipa noastră plină de compasiune oferă:
Terapie de înlocuire a hormonilor
Tratament pentru BTS/ITS și PrEP (pilula pentru prevenirea HIV)
Terapie individuală și de familie pentru tinerii transgender.
Sprijin și educație cu privire la problemele LGBTQ pentru familii
O relație de îngrijire care continuă cu adolescenții până la 22 de ani
Servicii de îngrijire a sănătății mintale complete și integrate.
ChildrensNatl recunoaște, într-o sinistră înregistrare audio, că efectuează histerectomie de „afirmare a genului” pe minore, inclusiv pe tinere de 16 ani și „copii mai mici”
Cititorilor, sunteți mințiți. Sunteți mințiți de cei din profesia medicală. Sunteți mințiți de mass-media. Acești oameni vor să colonizeze mințile copiilor noștri și să îi mutileze sexual.
Ce vor mai face? Ce?

de Rod Dreher
traducere de la https://www.theamericanconservative.com/why-people-are-losing-faith-in-public-institutions/

Sursa: reactionarii.home.blog

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.