Noul ministru al Educației: ținta-piept plagiatorul Ciucă!

Noul ministru al Educației: ținta-piept plagiatorul Ciucă!

0 197

Misiunea prioritară a noului ministru al Educației, cotrocenista Ligia Deca, nu va fi pachetul legilor educației moșite de demisionarul Cîmpeanu, ci execuția premierului plagiator Nicolae Ciucă. Vă întrebați dacă avem informații concrete legate de respectiva misiune a fostei consiliere prezidențiale? Răspunsul e nu. Dar avem backgroundul noului ministru, care o obligă la asta. Deci, să o prezentăm pe Ligia Deca, eroina fără pată și fără de prihană a luptei antiplagiat din învățămînt.
Ce ar recomanda-o pe Ligia Deca drept ministru al Educației?
Pregătirea academică de exepție?
Nici în glumă: doamna e nici mai mult, nici mai puțin decît căpitan de vas, în urma absolvirii uneia dintre cele două facultăți ale universității maritime din Constanța. Cea mai slabă dintre ele: Facultatea de Navigație și Transport Naval. Dacă doamna e intelectuală, atunci și Băsescu era. Sau Onedin. Sau piratul Barbăneagră.
Activitatea rodnică de consilier prezidențială, timp de șapte ani?
Să fim serioși, doamna a fost o ilustră anonimă, ieșind rar în față, precum anul trecut, cînd asociațiile de elevi din România i-au cerut demisia public, la pachet cu cea a lui Cîmpeanu „pentru a stopa malpraxisul educațional pe care îl comit”, mai precis neincluderea de fonduri pentru transportul gratuit al elevilor în bugetul de stat.
Și totuși, CV-ul Ligiei Deca e solid din alt punct de vedere, după cum vom releva în rîndurile care urmează.
La începutul mandatului lui Băsescu, tînăra studentă era președintele extrem de activ și de incisiv al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
În vara anului 2007, ANOSR intrase într-un război feroce cu unul dintre cele mai grele personaje post-decembriste din Învățămînt, Ecaterina Andronescu – de patru ori ministru al educației, în acea perioadă rector al Politehnicii -, pe care o acuza că pune pumnul în gura studenților și le îngrădește libertatea de exprimare în chestiuni precum condițiile din cămine șamd.
„În data de 14 iunie 2007, dna Ecaterina Andronescu a comis un abuz în serviciu asupra dreptului la libertate de exprimare a studenţiilor printr-o atitudine securistă de tip intimidare, o imixtiune în procesul de evaluare instituţională a Politehnicii Bucureşti şi o încălcare a statutului studenţilor de parteneri în procesul educaţional”, declara public tînăra Ligia Deca.
ANOSR îi cerea lui Andronescu, extrem de dur, să îşi ceară scuze oficial pentru presiunile exercitate şi să îşi dea demisia din funcţiile publice pe care le ocupă, ameninţând că în cazul în care cererile nu le sunt soluţionate, vor recurge la proteste stradale. Mai mult de atît, asociația condusă de Ligia Deca recurgea la un demers de-a dreptul neobișnuit, cerînd oficial CNSAS verificarea Ecaterinei Andronescu, pentru a vedea dacă aceasta a făcut poliţie politică. În lupta ei, Deca nu ezita să se adreseze și Comisiilor de Învățămînt ale Parlamentului, adică rezbel în toată regula.
În anul următor, masteranda, viitoare căpităneasă universitară de vas, era aleasă preşedinte al Adunării Generale a Uniunii Studenţilor din Europa(USE), organizaţie care reprezenta peste 10.000.000 de studenţi, din 38 de ţări.
O premieră onorantă pentru România, fiind primul român în asemenea funcție.
La acea vreme, Deca nu mai era președintele ANOSR, locul ei fiind luat de soțul/concubinul ei actual, Cezar Haj.
Însă, foarte important de menționat, în CV-ul Ligiei Deca apăruse în 2007 o funcție nouă, foarte interesantă.
Aceea de coordonator al Coaliţiei pentru Universităţi Curate, un organism nășit de Societatea România Academică a Alinei Mungiu, amintind izbitor de Coaliția pentru un parlament curat care avusese un rol extrem de greu în alegerile din 2004, prin luarea la mînă a personajelor dubioase de pe listele electorale. Inutil să amintim că cei mai mulți pătați fuseseră găsiți la PSD.
Grupul de inițiativă al Coaliției pentru Universități Curate era format din organisme precum Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Asociația Pro Democrația, Centrul pentru Jurnalism Independent, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academică din România șamd.

Ce își propunea noul organism: nimic altceva decît să asaneze mediul universitar, să lupte împotriva plagiatului, pentru transparență și corectitudine administrativă, pentru combaterea nepotismului, pentru corectitudine academică, incluzînd performanţă în cercetare, pentru transparența managementului financiar etc.
Un raport publicat doi ani mai tîrziu după cercetări în 40 de universități de stat scotea la lumină tarele grave ale sistemului: plagiat, falsificare gravă de diplome, restricţionarea accesului la informaţii de interes public, prezenţa extinsă a nepotismului etc.
Coaliția condusă de Ligia Deca și creată de Alina Mungiu cu banii ambasadei Olandei la București stabilise fără echivoc: învățămîntul românesc suferea grav și avea nevoie de măsuri urgente de însănătoșire.
În 2009, Deca era realeasă la șefia USE, iar un an mai tîrziu devenea șefa Secretariatului Procesului Bologna, pentru perioada 2010 – 2012.
Pînă în 2015 nu s-a mai aflat mare lucru despre ea, în acel an devenind consiliera lui Iohannis.
În 2016, aflam că Deca avea onoarea de a participa la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, unde avea să se lanseze ediția în chineză a monumentalei creații iohannesiene ”Pas cu pas”. (Ironia sorții face ca soțul Ligiei Deca să fie consultant al unei asociații intitulate”Pas cu pas”, înființată în 2019. Probabil o coincidență.) E vorba de un tîrg organizat fix în acea țară de care acum un apropiat al președintelui, deputatul Alexandru Muraru, cere imperios să ne ținem cît mai departe.
În 2019, consiliera Ligia Deca, ieșea la atac, tăios, din nou, împotriva ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, în urma unei declarații în care aceasta părea să fi sugerat că plagiatul este o problemă minoră.
Această declarație este una care arată că nu înțelege efectele negative ale fenomenului de plagiat. Personal cred că nicio problemă nu poate fi remediată fără să acceptăm efectele ei negative pe de-a-ntregul”, declara Ligia Deca.


Apriga luptătoare, ani de-a rîndul, împotriva plagiatului, a falsificării de diplome, a lipsei de transparență în educație este acum subalterna unui premier plagiator, ceea ce înseamnă un doctorat în fals, și care a luat măsuri pentru blocarea anchetei, adică lipsă de transparență.
Ligia Deca nu are decît două variante.
Fie declanșează imediat lupta pentru demascarea plagiatorului Ciucă, în virtutea cărții de vizită care, cel mai probabil, a adus-o în funcții universitare interne și internaționale înalte.
Fie face și în fața lui o plecăciune umilă, precum cea de la Cotroceni, iar Ioana D’Arc devine peste noapte dîmbovițeanul Coriolan Drăgănescu.

Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.