Aruncarea peste bord de la balcon

Aruncarea peste bord de la balcon

0 274

Balconul ramane o piesa de rezistenta? in arhitectura politica romaneasca. Aventura lui in istoria recenta a Romaniei incepe cu discursul neinspirat al dictatorului Ceausescu despre pomana celor o suta de lei la pensie. A fost impodobit apoi cu drapelele gaurite ale revolutionarilor, cand infernul de foc si gloante se declansa in aceeasi noapte in Bucuresti. In Piata Universitatii, tot intr-un balcon, democratia noastra originala venea pe lume prin cezariana. Mai incoace, cu ocazia condamnarii comunismului, balconul devenea din nou atractiv; gasca peremistilor lui Vadim Tudor lua cu asalt atunci lojile ocupate de boierii mintii Liiceanu, Plesu, Patapievici, carora voiau sa le faca vant peste balustrada.


In politica schimbatoare de pe Dambovita, balconul ramane singurul element stabil. Cu ocazia mitingului masiv de la Constanta, suspendatul Basescu l-a adus din nou in discutie. Si inca intr-un context urat, ruda buna cu cel in care se daduse in stamba Vadim. Basescu si-a indemnat suporterii sa-l voteze la referendumul din 19 mai pentru ca, in felul acesta, „sa-i arunce din balconul Parlamentului pe cei 322 de parlamentari” care i-au votat suspendarea si, zice Base, au subminat astfel interesele poporului. Semn ca apucaturile de a azvarli peste bord balastul nu l-au parasit cu totul pe matelotul de uscat.


Vorbele presedintelui suspendat nu suna la fel de neglijent precum promisiunile mincinoase cu demisia de 5 minute sau retragerea in caz de esec. Amenintarea lui Traian Basescu este parte a unei campanii initiate de Academia Catavencu, ce controleaza mai multe publicatii care-l perie pe marinar. Una din reclamele gandite de academicienii satirei mediatice este imprumutata din secventele impresionante ale peliculei „300 – Eroii de la Termopile”. Cele in care spartanii, dispusi intr-o falanga umana de neclintit, ii imping in hau pe persii ingramaditi pe marginea unei prapastii. Catavencii le sugereaza cititorilor ca, prin votul din 19, sa le rezerve aceeasi soarta celor 322 de parlmentari artizani ai suspendarii presedintelui.


De la film la realitate distanta scade cu numarul de zile care ne mai despart de data referendumului. Indemnandu-si sustinatorii sa-i azvarle din balcon pe tradatori, Basescu consacra din nou acest element arhitectonic in planurile politice de la noi. Dar, totodata, pune in scena acelasi montaj mizer la care se dadeau Vadim si pacientii sai de partid pe cand seful de atunci al statului citea imperturbabil raportul Comisiei Tismaneanu.


Unele gesturi cu putere de model trec nestingherite de la un partid la altul, fara sa se sinchiseasca de culoarea politica a taberelor. Asa ca, pe 20 mai, parlamentarii care vor binevoi sa vina la munca vor vedea defiland la tribuna un Traian Basescu purtand un cearsaf suficient de lung cat sa cuprinda 322 de caricaturi, sufland din toti bojocii in fluierul lui Vadim.


Va fi o reprezentatie de 18 milioane de euro, dar care s-ar putea sa nu faca toti banii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.