Obiceiul vopsirii oualor

Obiceiul vopsirii oualor

0 246

Din martea Saptaminii Mari, dar mai ales in zilele de joi, vineri si simbata, in toate gospodariile crestinesti se vopsesc ouale rosii de Pasti.
Obiceiul folosirii oualor colorate in practicile de renovare a timpului primavara, cind se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care il gasim si in unele legende bucovinene.
Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza singele varsat de Fiul Domnului intru mintuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.
In Bucovina, ouale de Pasti sint numite cu un termen generic „merisoare” si erau, la inceput, colorate numai in rosu („rosete”) pentru ca mai tirziu sa se raspindeasca si practica vopsirii in galben („galbinete”), in verde („verdete”), in albastru („albastrele”) si in negru („negrete”). Altadata, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat in Duminica Floriilor. Astazi, acest obicei este in mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.
Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sint ouale inchistrite, numite impropriu oua incondeiate.
Tehnica uzuala este aceea a pastrarii culorii de fond si consta in trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva in bai de culoare (galbena, rosie si neagra). Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul din capete o pilnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfirsit, dupa „scriere” si „imbaiere”, oul se incalzeste putin si, cu ajutorul unei cirpe, de asemenea usor incalzita, se indeparteaza straturile de ceara, punindu-se in evidenta desenul. Cele mai raspindite motive folosite la inchistrirea oualor sint crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, briul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, cirja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, „patruzeci de clinisori”, virtelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.
Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrini care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savirsite de tinere perechi care ingropau „oua desenate” la marginea cimpului, in noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit „ciresica”- ce este aproape identic cu „virtelnita” intilnita pe ceramica de tip Cucuteni – sau a motivului numit „cararea ratacita”, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe intreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului in comunitatile de oieri.
Ouale inchistrite incepeau a fi „muncite” de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mincau. Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pina la Pastele urmator.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.