Milionarul braşovean Ioan Neculaie se va întoarce în închisoare

Milionarul braşovean Ioan Neculaie se va întoarce în închisoare

1 417

Fostul patron al echipei de fotbal FC Braşov a primit o nouă condamnare, pentru încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. Omul de afaceri braşovean se va întoarce după gratii pentru doi ani şi două luni
va trebui să stea după gratii doi ani şi două luni, după ce, în urmă cu cinci ani, a tras câteva focuri de armă în roţile maşinii sale. Acesta mai fusese închis din toamna anului 2017 până în vara lui 2018 şi mai avea de executat un rest de pedeapsă.    Pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, Ioan Neculaie a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel Braşov, la opt luni de închisoare. La acestea se adaugă restul de pedeapsă de la o condamnare anterioară, de un an şi şase luni, astfel că omul de afaceri care a deţinut Roman SA va trebui să stea după gratii doi ani şi două luni. 

Condamnarea cea mai recentă vine ca urmare a faptului că Ioan Neculaie a tras câteva focuri de armă în cauciucurile maşinii sale cu care dorea să meargă la vânătoare. Afaceristul se afla pe proprietatea sa de la Timişu de Jos şi s-ar fi supărat pe un angajat pentru că maşina avea pană.   

În decizia Curţii de Apel Braşov se arată :

 „În conţinutul infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi activitatea infracţională desfăşurată în intervalul 23.05.2013-28.01.2016 şi, în baza art. 342 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C.p. şi cu aplic. art. 44 C.p. condamnă inculpatul NECULAIE IOAN la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă săvârşită în intervalul mai 2006 – 28.01.2016).    Menţine dispoziţia din sp. nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 310/2012 a Jud. Braşov, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare.    În baza art. 72 alin. 1 teza a II-a C.p. deduce din pedeapsa stabilită perioada de arest preventiv din dosarul de urmărire penală nr. 1073/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, înregistrat în prezent la instanţă sub dosar nr. 1750/62/2021 al Tribunalului Braşov, respectiv 08.02.2016 – 18.03.2016 inclusiv, perioadă care se adaugă celor deduse prin sentinţa penală apelată (respectiv 24.11.2017-20.06.2018, 36 zile conform Legii 169/2017)”.

D.D.

COMENTARII

  1. Acest Nicolae a nenorocit mii de oameni. A facut praf pe tot ce a pus mana. A distrus o parte din industria brasoveana. Singur, prin falimentele controlate, a desființat aproape 100.000 de locuri de munca. NU! Nu a facut-o singur ci cu sprijinul unor personaje din fosta SECURITATE, translate in actualul STAT PARALEL. Sa stea in puscarie pana la a doua venire a DOMNULUI.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.