Masca devine obligatorie oriunde și oricând

Masca devine obligatorie oriunde și oricând

1 567

Ședința oficialilor care au atribuții legate de reducerea efectelor pandemiei, s-a încheiat. Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație la finalul întrunirii cu reprezentanții executivului și specialiști, în care a precizat că vaccinarea este singura modalitate de a scăpa de virus. În consecință, vor fi multe măsuri restrictive, care îi vor viza pe cei nevaccinați. În această idee, certificatul verde devine esențial pentru accesul în diferite locuri. De asemenea, Iohannis a precizat că, începând din 25 octombrie, toți elevii, din toate ciclurile de învățământ, vor fi în vacanță două săptămâni, iar unitățile de învățământ se vor închide, pentru a încerca stoparea infectărilor, care a ajuns exasperantă în școlile din România.

,,Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot, interior și exterior, și în târguri, și la cinema, la școală și dacă vă plimbați pe stradă. Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții care vor intra luni în vigoare. Guvernul va decide cel târziu vineri ce restricții intră în vigoare după ce experții vor stabili cu toate detaliile aceste norme”, a mai spus șeful statului.

D.D.

COMENTARII

  1. Măsurile acestea au mai fost. Au avut vreun efect?
    Atunci cât de cretini sunt ăștia că le repetă?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.