Simona Halep s-a calificat în optimi la Moscova

Simona Halep s-a calificat în optimi la Moscova

0 460

Halep a făcut un meci bun și a trecut clar de rusoaica Anastasia Potapova, în primul tur al turneului de la Moscova : 6-1, 6-4, după o oră și jumătate de joc. A fost un meci bun al româncei, care a fost consecventă la serviciu și a fost atentă și concentrată până la ultimul schimb de mingi. Românca rămâne fără set pierdut în fața rusoaicei, pe care a mai învins-o și în turul secund la Gippsland Trophy 2021, scor 6-4, 6-4!

A fost un meci greu, am mai jucat amândouă în Australia și a fost strâns și atunci! Chiar dacă m-am impus lejer în primul set, ea a jucat solid și nu mi-a fost ușor. Serviciul m-a ajutat foarte mult! Dar e greu să mă gândesc la titlu, pentru că vin după accidentare. Îmi propun să câștig cât mai multe meciuri și să rămân cât mai mult la Moscova. Am amintiri frumoase de aici, având în vedere că am cucerit titlul în 2013″, a declarat Simona

Turneul WTA 500 de la Moscova (Rusia), este un obiectiv important pentru Simona, jucătoarea noastră fiind mereu în largul ei la turneul moscovit.

În optimile de finală, fostul lider WTA se va duela cu câștigătoarea partidei Veronika Kudermetova (Rusia, 32 WTA) – Oksana Selekhmeteva (Rusia, 238 WTA). Pentru victoria din primul tur, Halep  a fost recompensată cu 8.200 de dolari și cu 55 de puncte WTA.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.