Fotbal, Liga a treia : Kids Tâmpa Brașov, înfrângere la Blejoi

Fotbal, Liga a treia : Kids Tâmpa Brașov, înfrângere la Blejoi

0 152

ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut, cu 2-0 (2-0), meciul din deplasare, contra celor de la CS Blejoi, din etapa a 6-a a seriei a 5-a Liga a 3-a. Elevii lui Ciprian Anghel și Vasile Tatarciuc au avut o primă parte mai slabă, cu greșeli individuale și pe faza defensivă. Lucru speculat de adversara prahoveană, care a reușit să marcheze destul de repede cele două goluri, în minutele 11 și 19. Repriza a doua a adus pe teren o echipă brașoveană mai determinată, care a arătat altceva timp de 20-25 de minute. Interval în care a avut câteva situații periculoase la poarta gazdelor, printre care și o minge trimisă în bară de Marian Kerekes. Din păcate, până la final tabela a rămas neschimbată, astfel că „urșii” au din nou un weekend fără puncte acumulate.

Am început destul de bine jocul, dar în minutul 11 am făcut o greșeală și am luat gol. Apoi a venit foarte de repede și al doilea gol al gazdelor, astfel că nu am reușit să ne mai revenim. A doua repriză am început iar destul de bine, ne-am creat câteva ocazii, am avut și o bară, dar nu am putut să băgăm mingea în poartă și asta a fost soarta meciului. Noi pregătim în fiecare zi jocul care urmează, le explicăm băieților ce au de făcut în teren, facem tot ce este posibil ca să fie bine, dar nu reușim să spargem gheața și să obținem prima victorie în acest an. Sperăm ca ea să vină în runda următoare, acasă, cu Cetate Râșnov”, a declarat unul dintre antrenorii Kids Tâmpa Brașov, Ciprian Anghel.

Marian Kerekes, atacantul „urșilor”, cel care a ratat o ocazie foarte mare în primele minute din repriza a doua, când a trimis mingea în bara transversală a porții adverse, era și el supărat că s-a mai adunat o etapă fără victorie pentru Kids Tâmpa. „Prima repriză le-am făcut-o cadou celor de la Blejoi. S-a văzut în repriza a doua că se poate obține ceva de aici și că putem întoarce scorul, dar nu a fost să fie. Am avut și o bară, dar ăsta e fotbalul. Trebuie să mergem înainte, să începem antrenamentele și să fim mai concentrați, în special în față, și să obținem prima victorie”, a spus Kerekes.

CS Blejoi – ACS Kids Tâmpa Brașov 2-0 (2-0)

Au marcat: Catană (min. 11), Licsandru (min. 19)

ACS Kids Tâmpa Brașov: Alexa – Andrieș, Cupu, Potecu, Enache – Mitrica, Dima – Zota (min. 81 Grideanu), Dumitraș, Nechita (min. 53 Popa) – Kerekes (min. 72 Horjea) Antrenori: Ciprian Anghel, Vasile Tatarciuc

În etapa viitoare, programată pe 9 octombrie, Kids Tâmpa Brașov va avea un nou derby, contra celor de la Olimpic Cetate Râșnov. Partida se va disputa pe Stadionul ICIM.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.