Trotinetismul moral și politic al primarului Coliban

Trotinetismul moral și politic al primarului Coliban

0 412

Deși clamează bombastic că alianța PNL-Usr-Plus rămâne valabilă la Brașov, deși s-a surpat la București, primarul userist Allen Coliban continuă să-l despoaie pe colegulsău de Coaliție, viceprimarul liberal Sebastian Rusu, de toate atribuțiiile, in maniera unanim recunoscută a fostului primar George Scripcaru. Cu care, pretinde Coliban, nu seamănă deloc, dar cu care, apreciem noi, dimpotrivă, seamănă ca două picături de apă sălcie.
Săptămâna trecută, profitând de aflarea in concediu a viceprimarului Rusu, i-a mai inghițit pantagruelic acestuia două atribuții, cea de coordonare a Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, dar și cea de responsabil cu Resursele Umane in Primărie.
Bineințeles că și le-a atribuit sieși, deși cu puterea sa de muncă, apreciabilă ca reductio ad absurdum, nu este foarte clar cum va dovedi problemele complicate ale celor două departamente primariale. Probabil că i le va transfera tot albinuței harnice din Primărie, care este viceprimarul userist Flavia Boghiu. Nu inainte insă de a acorda autorizația de construire rechinilor imobiliari care vor să devasteze Parcul Noua și lacul său, cel mai important loc de agrement pentru brașoveni.

Adrian Veștea se face că nu vede, sau nu vrea să vadă
In aceeași zi a avut loc și o ședință de coordonare a coaliției locale toxice dintre PNL și USR-Plus, in care s-a reafirmat neabătut mersul inainte al Coaliției la Brașov. ,,Mergem Inainte” i-a răspuns primarul zeflemitor viceprimarului Rusu.
Nu este de ințeles insă cum de Adrian Veștea, considerat liderul coaliției la Brașov, acceptă umilirea și dezbrăcarea viceprimarului său de toate atribuțiile, de dragul unei așa-zise colaborări cu useriștii brașoveni, imposibilă de facto.
O soluție ar fi o intoarcere constantiniană (adică 180 de grade) a consilerilor locali și județeni ai PNL către o colaborare tacită cu consilierii pesediști, cu lăsarea in off-side a celor pluseriști, chiar dacă liberalii ar trâmbița pe toate canalele media ,,Mersul Inainte” al dreptei brașovene, aidoma primarului Coliban.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.