Șapte polițiști de la Poliția Rutieră Brașov prinși de DGA Brașov

Șapte polițiști de la Poliția Rutieră Brașov prinși de DGA Brașov

0 334

Restricțiile anticovidice de circulație pe drumurile publice au decimat ieri și Brigada de Poliție Rutieră Brașov, Direcția Generală Anticorupție Brașov reușind identificarea a șapte polițiști care ar fi luat mită de la șoferii care nu respectau restricțiile impuse de CNSU.
Ofițerii DGA desfășoară cercetările în această cauză penală sub conducerea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Brașov.
Doi dintre inculpați au și recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, doi se mai gândesc dar înclină înspre recunoașterea faptelor, iar trei nu au recunoscut, în cauză fiind dispuse măsuri preventive de reținere și control judiciar.
Polițiștiii acuzați de luare de mită și abuz în serviciu care nu recunosc faptele riscă pedepse cu executare, iar cei care recunosc beneficiază de suspendarea pedepsei de doi-trei ani de închisoare, cu o perioadă de probațiune ulterioară egală cu pedeapsa.Trei dintre polițiștii anchetați s-au cerut în pensie, iar unul a demisionat. Polițistul rutier Marian Godină întârzie să dezbată cazul colegilor săi pe facebook, așteptând probabil finalizarea dosarelor în instanță.

Polițiștii de la DGA Brașov au eficiență maximă în cazurile intrumentate împotriva polițiștilor corupți

Structura DGA de la Brașov este una din cele mai eficiente din țară la capitolul cazuri de polițiști anchetați și trimiși în judecată, cu o rată maximă a condamnărilor obținute în instanță.
În urmă cu șase ani a fost pus sub acuzare tot într-un dosar al DGA Brașov și arestat preventiv chiar șeful Brigăzii Poliției Rutiere Brașov, comisarul șef Claudiu Tămârjan, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Recent, un alt comisar șef de poliție a fost reținut și arestat, în dosarul Mită în Spitale, pentru divulgarea către un inculpat a informațiilor din cursul urmăririi penale, în urma unei operațiuni a aceleiași DGA Brașov.
Polițiștii inculpați beneficiază de principiul prezumției de nevinovăție care li se aplică pe întreaga perioadă de urmărire penală până la finalizarea definitivă a cauzei penale în instanță.

Libiu Mateescu        

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.