Anul bivolului alb de metal,

Anul bivolului alb de metal,

0 338

Este Anul bivolului alb de metal, potrivit astrologiei chineze

S-a intrat în Anul Nou chinezesc, începe pe 12 februarie 2021 şi se va încheia pe 30 ianuarie 2022. Acesta este al 4718-lea an chinezesc, potrivit www.chinesefortunecalendar.com.

Este Anul bivolului alb de metal, potrivit astrologiei chineze.
Pentru anul 2021 autorităţile de la Beijing au anulat sărbătorile de Anul Nou chinezesc, în mai multe provincii, în urma detectării unor focare restrânse de COVID-19 în unele dintre ele şi pentru a evita posibile contagieri.
Locuitorii au fost îndemnaţi să petreacă sărbătorile, fără să se deplaseze din locul de rezidenţă, cu scopul de a minimiza riscurile de contagiere în această perioadă de migraţie umană, când milioane de chinezi călătoresc spre locul de unde provin pentru a sărbători alături de familie.
Nou An chinezesc sau Festivalul de primăvară, are o vechime de 4000 de ani, este cea mai lungă sărbătoare a anului şi o sărbătoare naţională.
Sărbătorile pot dura până la 16 zile, dar numai primele şapte zile sunt considerate sărbători legale (11-17 februarie 2021).
Calendarul chinezesc este un calendar anual, al cărui început se bazează pe ciclurile Lunii.
Prin urmare, începutul fiecărui an chinezesc poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârşitul lui ianuarie şi jumătatea lui februarie.

Imagini pentru anul bivolului alb de metal

Potrivit calendarului chinezesc, Anul Nou vine în prima zi cu Lună Plină, după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului.
Fiecare an oriental este sub semnul unuia dintre cele 12 animale ale horoscopului chinez: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul.
Fiecărui semn i se asociază, pe rând, şi unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa, iar acestea sunt conectate la cinci culori – alb, negru, verde, roşu şi maro.
Va reamintim, un ciclu complet durează 60 ani şi este compus din 5 cicluri de câte 12 ani fiecare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.