Sportivele de la Kids Tâmpa Brașov, invitate la două concursuri internaționale de...

Sportivele de la Kids Tâmpa Brașov, invitate la două concursuri internaționale de dans sportiv

0 418

ACS Kids Tâmpa Brașov va participa, în martie și mai, la două competiții foarte puternice de dans sportiv. Este vorba despre ,,Bucharest Dance Festival 2021” și ,,Sibba City of Dance 2021”, două întreceri internaționale de dans, ce vor aduna echipe, așa numitele „dance crew”, din toată lumea, și care vor avea loc exclusiv online pe 6 martie, respectiv 22-23 mai. Iar Kids Tâmpa Brașov este una din acele echipe care vor lua parte. „Deși suntem o secție foarte tânără în cadrul clubului și una inedită în peisajul sportiv brașovean și nu numai, creștem încet și sigur. Atât fetele cât și eu am făcut progrese semnificative în ultimul an, în ciuda acestei pandemii care ne-a îngreunat un pic eforturile. Avem ambiția și pasiunea necesare să ne lăsăm amprenta asupra sportului din Brașov și să facem lucruri interesante. Iar cel mai bine reușești să crești prin a participarea la aceste competiții, «battle-uri» cum le numim noi, unde orice este posibil”, a declarat antrenorul coordonator de la Kids Tâmpa, Ana Maria Lita.

Bucharest Dance Festival și Sibba City of Dance 2021 vor fi primele competiții oficiale pentru fetele de la Kids Tâmpa. „Da, vor fi primele noastre «battle-uri» oficiale. Și ce «battle-uri»! Unele cu trupe de la noi și internaționale, care au cu siguranță mai multă experiență. Dar și noi avem un mare avantaj. Acela că punem multă pasiune în cea ce facem, că iubim acest sport și că vrem cu toată ființa să arătăm că putem să ne îndeplinim visurile”, a mai adăugat Ana Lita.

Deja lucrurile s-au pus în mișcare, iar fetele de la clubul „alb-albastru” au foarte puțin timp la dispoziție pentru a pregăti prima competiție. Practic, Bucharest Dance Festival se va disputa după cum urmează: echipele trebuie să facă un video de maxim 4 minute, care va fi încărcat pe platforma întrecerii până pe 28 februarie și care va fi jurizat de către 3 experți în domeniu. Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 6 martie.

În ceea ce privește Sibba City of Dance, competiția din mai propune două module de desfășurare. Unul la fel ca și Bucharest Dance Festival, în care participanții vor încărca un video pe platforma oficială, dar și unul live, în care trupele/concurenții vor evolua live, prin intermediul platformei Zoom, în fața juraților.

Ambele competiții vor oferi premii atractive, iar trupele pot câștiga și celebrele „bragging rights” acele drepturi de a se lăuda cu performanța lor până la următoarea competiție.

Ana Maria Lita va participa cu următoarele fete la cele două concursuri: Maria Lorena Ciobanu, Delia Ștefania Gemală, Ioana Zaharia, Ștefania Zaharia, Denisa Andreea Tamaș, Maria Sofia Pomer, Maya Chis, Cosmina Bucur, Ana Maria Moise, Elena Iulia Isopescu, Elena Antonia Catană, Elena Cătălina Micle și Sofia Lazăr.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.