Alba ca Zapada a implinit 69 de ani

Alba ca Zapada a implinit 69 de ani

0 223

In 4 februarie s-au implinit 69 de ani de la lansarea in cinematografe a uneia dintre cele mai celebre productii din istorie. Este vorba despre un film pe care toti l-am vazut cand eram copii si care, in ciuda varstei sale venerabile, poate fi urmarit si azi cu aceeasi placere ca atunci cand a fost lansat: Alba ca zapada si cei 7 pitici!


?


Cel mai mare succes de box office


Pe 4 februarie 1938 filmul Alba ca Zapada si cei 7 pitici, produs de studiourile Walt Disney, era lansat in cinematografele din Statele Unite. Productia a fost primita cu entuziasm, a inregistrat cel mai mare succes de box-office de pana atunci si a obtinut atat aprecierea publicului, cat si pe cea a criticilor si a industriei filmului.


Celebrul regizor rus Serghei Eisenstein a spus chiar ca Alba ca Zapada este cel mai mare film facut vreodata. Cu toate acestea, cu doar cateva luni in urma, aceiasi critici se indoiau ca ideea lui Disney de a produce un lung-metraj de animatie ar putea avea succes. Pana atunci se mai realizasera filme de desene animate mai lungi de cateva minute doar in afara Statelor Unite si niciuna din aceste tentative nu avusese succes in salile de cinema.


?


Nebunia lui Disney


Disney a mizat insa totul pe aceasta productie: un buget de 1 milion si jumatate de dolari, imens pentru acea perioada, prima coloana sonora scrisa special pentru un film de animatie, actori celebri de la Hoolywood angajati pentru intrpretarea vocilor personajelor principale, 32 de desenatori si cateva sute de asistenti de animatie.


Inainte de premiera, criticii au numit filmul „nebunia lui Disney”, deoarece erau siguri ca va fi un esec, in ciuda bugetului enorm. Alba ca Zapada le-a inselat insa asteptarile. Din 1938 si pana in ziua de azi, filmul a strans incasari de peste 700 de milioane de dolari iar curajul lui Walt Disney de a investi intr-un lung-metraj animat a fost rasplatit printr-un premiu Oscar pentru inovatie remarcabila in domeniul filmului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.