REVANȘA PĂRINȚILOR
Suntem în plină numărătoare inversă. Peste câteva zile încep școlile. În România. În alte țări, momentul a fost amânat. Pentru a-i proteja pe copii în pandemie. Pe copii și pe familiile acestora.
La noi, autoritățile merg înainte. Implacabil. Pe model german. Sau nu. Pentru că sistemul e alandala. Dat total peste cap. Mai devreme sau mai târziu, loviți de consecințele relei administrații, părinții își vor lua revanșa.
A fost tăiată coada vulpii și în ceea ce privește tabletele. În mod normal, sunt necesare milioane de tablete. Dar Guvernul nu a negociat decât pentru 300.000. Și doar a negociat. Nu se știe la ce preț. Din această perspectivă, din nou, nu există niciun fel de transparență. Dar nici cele 300.000 nu vin. Sau, în orice caz, nu vin la timp. Până la urmă, nimeni nu are habar de câte tablete vor avea parte copiii. Mai ales cei din zonele defavorizate. Sau chiar din marile orașe. Copiii care, dintr-un motiv sau altul, sunt obligați să facă școală la distață.
Doamna ministru care ne vorbește despre „pepsiglas” este incapabilă să iasă într-o conferință de presă sau cu un simplu comunicat și să informeze opinia publică asupra numărului exact de tablete care există în stoc. Dacă există vreuna. Iar dacă nu există, măcar să ne spună câte vor fi până în 14 septembrie. Și în ce fel, dacă vor exista câteva tablete, acestea vor fi distribuite către elevi. În ce condiții.? Căror elevi? Și asta nu este totul.
Dacă, dincolo de tâmpenia cu declarația pe propria răspundere a părinților, la care se pare că s-a renunțat, și de povestea cu măștile, care ba sunt, ba nu sunt, ba trebuie achiziționate de părinți, ba de Guvern, ba nu de Guvern, ba de autoritățile locale, ba de școli, care dispun de fonduri în acest scop, care de fapt nu dispun de fonduri, dar cheltuielile vor fi decontate de Guvern, ba nu le vor fi decontate, încercăm de dragul exercițiului, cel puțin, să ștergem cu buretele pandemia, tot mai stă suspendată în aer o întrebare cheie. O întrebare bombă. Pe care, luați de iureșul pandemiei, văd că nimeni nu și-o pune.
Fraților, dar cursuri școlare există? Există manuale în număr suficient, care urmează să fie distribuite gratuit tuturor elevilor din România? Să iasă doamna Anisie la microfon și să ne spună măcar atâta lucru. Dacă vor avea sau nu manuale copiii noștri. Da sau nu?
Nu o întreb nimic legat de haznalele din curtea școlii. În care, din când în când, se îneacă copiii.
Nu o întreb nimic despre accesul la apă. La apă curentă. Ca să aibă elevii cum să se spele pe mâini.
Nu o întreb nimic în legătură cu dozatoarele de apă. Dacă au fost sau nu achiziționate pentru toate școlile? Bine. Renunțăm și la apă. Dar măcar hârtie igienică există? Ce stocuri de hârtie igienică au școlile?
Câte cadre sanitare la câte școli există? Cine altcineva ar putea supraveghea starea de sănătate a copiilor în timpul procesului de învățământ?
Și ce se va întâmpla în acest an cu operațiunea „cornul și laptele”? În ce se va mai transforma? În „dezinfectantul și masca”? Dar dacă dezinfectantul și masca nu există, măcar cornul și laptele există? Haideți, doamnă ministru! Luați-vă avânt și curaj și dați-le românilor un răspuns.
Așa cum debutează acest an școlar, care, atenție, a fost întrerupt când numărul de persoane contaminate era de zece ori mai mic și numărul morților încă insignifiant, prevăd o catastrofă. Și nu sunt numai eu. Până și organizația elevilor s-a sesizat. Și cheamă statul român în judecată. Care ar putea fi scenariul negru care se prefigurează? Copiii se vor îmbolnăvi de coronavirus. La început, unul-doi. Apoi tot mai mulți. Se vor contamina învățătorii și profesorii. Despre care Guvernul crede că nu sunt expuși niciunui pericol. Și, ca atare, nu le-au fost oferite sporuri, așa cum se întâmplă în cazul cadrelor sanitare. Copiii contaminați vor merge cu virusul acasă. Acasă, unde domnul Tătaru, ministrul Sănătății, le recomandă să stea cât mai departe posibil de bunici. Numai că în foarte multe cămine, în special cele de la țară, oamenii stau claie peste grămadă. Și de multe ori chiar bunicii sunt cei care iau copiii de la școală. Sau care îi duc la școală.
Școala este necesară. Socializarea copiilor prin școală este indispensabilă. Dar totul are o limită. Iar limita este punerea copilului în pericol. Și a dascălilor. Și a familiilor. În România, autoritățile nu au adoptat măsurile luate în alte state, în care a început sau urmează să înceapă școala. Au fost incapabile să o facă. Ca atare, începerea cursurilor ar trebui amânată. Dar nu va fi amânată. Iar consecințele, pentru început, le vor suporta copiii, profesorii și familiile acestora.
Va exista însă și o factură politică. Vine momentul când părinții și bunicii își vor lua revanșa. Asta nu se va întâmpla însă decât dacă suntem o societate cât de cât normală la cap. Iar revanșa va fi năprasnică. La vot. Poate că viitura nu se va produce până la locale. Dar se produce sigur până la parlamentare. Și atunci ne vom uita toți la tabela de scor. Iar cel mai negru scenariu va fi absenteismul. Scârbiți de lipsa unor alternative, cred că cei mai mulți, circa 60% sau poate chiar peste, nu vor participa la procesul electoral. Un soi de apocalipsă a democrației. Și nu care cumva să vedem că, în absența revanșei la urne, va exista o revanșă în stradă. Unde se termină democrația, începe anarhia. Sau dictatura. (Sorin Roșca Stănescu)
