Doi pacienți cu Covid transferați de la Brașov la Ploiești. Un al...

Doi pacienți cu Covid transferați de la Brașov la Ploiești. Un al treilea a decedat.

0 212

Trei pacienți cu Covid de la Brașov urmau ieri să fie transferați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești . Cei trei pacienți din Brașov erau în stare gravă și pentru a nu supraaglomera secția ATI a Spitalului Județean Brașov s-a decis ca aceștia să fie transferați la Ploiești. Transferul urma să se facă cu un elicopter care decolează de la Ghimbav.
Prin ordin de la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cei trei pacienți intubați, aflați în stare gravă, urmau să ajungă cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și nu la Spitalul Municipal Câmpina, unitate suport pentru pacienții cu Covid-19. Din păcate doar doi pacienți au ajuns, după ce au fost transferați inițial la București, un al treilea pacient decedând înainte de a fi transferat.
,,La Spitalul Județean a fost declanșat Planul Roșu și s-au luat deja toate măsurile care se impun într-o asemenea situație pentru primirea pacienților infectați cu coronavirus. Trebuie precizat că spațiul în care vor fi internați pe Terapie Intensivă este distinct, cu circuit separat, astfel încât să nu existe riscuri pentru ceilalți pacienți ai spitalului.
Tuturor medicilor, asistentelor medicale, personalului de la Spitalul Județean de Urgență le mulțumesc pentru profesionalism și am încredere că totul va fi bine!”, a fost anunțul făcut de Bogdan Toader, pe pagina sa de facebook.
I. Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.