PSD reacționează la scandalul provocat de Planul Streinu-Cercel

PSD reacționează la scandalul provocat de Planul Streinu-Cercel

0 136

PSD susține că și ministrul Sănătății a admis posibilitatea de a lua persoanele de peste 65 de ani de lângă familii dar și-a negat afirmațiile, după reacția publică de revoltă.
Nu doar Social democrații au reacționat ci și preşedintele României a criticat propunerea doctorului Streinu Cercel.

După măsura prin care i-au silit să se înghesuie în magazine, în interval de două ore, la un loc cu ceilalţi cetăţeni, milioane de români de peste 65 de ani s-au îngrozit, joi, când ministrul PNL al Sănătăţii le-a spus, la TV, cu gura lui, că există şi posibilitatea de a îi lua de acasă pentru a-i trimite la hotel, în carantină forţată, exact ca în timpul Gulagului sovietic! După reacţia publică de revoltă, ministrul şi-a negat propriile afirmaţii, minţind în faţă o naţiune întreagă! Joi „Ne-am gândit EFECTIV și la niște metode să îi ducem într-un hotel, într-o cameră cu tot confortul în care să vină cineva să aibă grijă de ei”. Luni „Am văzut multe site-uri astăzi, dând oarecum, chiar spunând, că ar fi fost varianta mea în care persoane peste 65 de ani, că au fost afectate de COVID sau nu, vor fi duse în spații. Nu”, se arată într-un comunicat al PSD.
De altfel, pe pagina oficială de socializare, PSD a postat un filmuleț în care ministrul Sănătății recunoaște că s-a discutat posibilitatea carantinării bătrânilor în hoteluri.
Social-democrații susțin că acesta este un exemplu pentru „modul în care Guvernul PNL gestionează această criză” și fac un inventar al acțiunilor pe care ei le consideră controversate.

Chiar și președintele României, Klaus Iohannis, a avut, marți, o reacție virulentă la adresa planului lui Adrian Streinu-Cercel catalogându-l „inacceptabil”, fără să pronunțe însă numele Institutului Național „Matei Balș” sau al directorului său, Adrian Streinu-Cercel. O fi din jenă sau dintr-o strategie care o devoalează Bodan Iacob de la „inPolitics.ro”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.