Premieră pentru România : A fost legiferată ,,carantina”

Premieră pentru România : A fost legiferată ,,carantina”

0 277

În contextul apariției și evoluției rapide a coronavirusului în Italia, autoritățile române s-au mobilizat și, în premieră pentru țara noastră, s-a legiferat instituirea carantinei. Asta înseamnă printre altele, că vor fi făcute stocuri de urgență medicală, în cazul în care farmaciile și chiar producătorii ar fi depășiți de situație.

În acest moment, în România sunt 3500 de locuri de carantină, anunță oficialii, în care sunt izolate 15 persoane. Inițial, pe lista celor care intră în carantină în țara noastră erau cetățenii veniți din China. Li s-au adăugat cei sosiți din 12 localități din nordul Italiei, care se supun aceleiași reguli obligatorii. Un eventual refuz poate însemna inclusiv închisoarea de la șase luni la doi ani.

Victor Costache, ministrul Sănătății: „Ne-au asigurat că avem suficiente stocuri de alimente și nu vom vedea imagini ca cele din Italia. Sunt suficiente depozite la nivelul Bucureștiului.”

În regim de urgență se vor face stocuri de urgență medicală, se vor cumpăra camere mobile pentru izolare, echipamente de protecție, au mai anunțat responsabilii. Dar și la nivel local se întocmesc liste de cumpărături.

,,Lucrurile s-au schimbat rapid în ultimele zile în ceea ce privește numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în Europa, în special în Italia. Situația din Peninsulă a generat și generează în continuare multă îngrijorare, inclusiv în rândul cetățenilor români, lucru ușor de înțeles, date fiind legăturile foarte strânse pe care le avem cu această țară și comunitatea importantă de români care trăiește în Italia, inclusiv, din păcate, în zonele puternic afectate. Eu sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile ale statului pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în zonele aflate în carantină și în care locuiesc români.Vreau să fiu foarte clar, nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent, dar va trebui să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ.Ca atare, am decis să convoc Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru miercuri, 26 februarie, ora 14.00, pentru o informare privind măsurile concrete privind  monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei potențiale epidemii de coronavirus la nivel național. Autoritățile române au luat măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea cu acest virus, dar trebuie să insiste pe măsurile de comunicare eficientă și informare corespunzătoare a populației.Fac un apel la calm către cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să fie vigilenți și să respecte normele de igienă și sfaturile pe care le oferă medicii pentru a se proteja. Fac în aceeași măsură și un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile cu impact emoțional ridicat, care pot genera și amplifica sentimentul de panică în rândul populației. Nu în ultimul rând, fac un apel la politicieni să nu speculeze această situație în mod oportunist. Am observat deja mai multe luări de poziție prin care unele persoane dau dovadă de iresponsabilitate, făcând declarații alarmiste de natură să sperie cetățenii. Le cer să înceteze imediat cu această atitudine!”, a declarat președintele Klaus Iohannis

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.