Incredibil: Judecătorii au amânat din nou sentinţa în dosarul Tektron -Scripcaru.

Incredibil: Judecătorii au amânat din nou sentinţa în dosarul Tektron -Scripcaru.

0 337


O nouă amânare a avut loc ieri în dosarul Tetkron în care Geroge Scripcaru este inculpat pentru fapte de corupție. Noul termen pentru pronunțate stabilit de judecători este 19 februarie. În acest caz Primaria municipiului Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de peste 1,9 milioane de lei. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Brasov,

Judecătorii au motivat această nouă amânare prin faptul că dosarul este foarte voluminos și că pentru luarea unei decizii este nevoie de mai mult timp de studiu.

Reamintim că procurorii DNA Brasov l-au trimis în judecată, la jumătatea lunii februarie 2016, pe George Scripcaru, pentru abuz în serviciu, instigare la tentativă de abuz în serviciu și luare de mită. Potrivit procurorilor, in perioada 2010-2011, reprezentanţii SC CET SA si Tetkron SRL, societăţi având ca unic asociat municipiul Brasov, au încheiat contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii cu o firmă privată care furnizează energie termica, prin încălcarea normelor legale.
În perioada 2011-2012, inculpatul Scripcaru George, in calitate de primar al municipiului Brasov, in baza unei intelegeri prealabile cu inculpatii David Mihai Ciprian si Pop Calin Silviu, a actionat si a determinat functionari din cadrul Primariei Brasov/ Consiliului Local Brasov si angajati din cadrul SC Cet SA si SC Tetkron SRL sa-si exercite defectuos atributiile de serviciu, cu ocazia incheierii unor contracte/ conventii cu firma acestuia din urma, urmarind obtinerea, atat pentru sine, cat si pentru aceasta societate si persoanele care o administrau, a unor foloase necuvenite”, arăta la vremea repectivă DNA.

În 3 octombrie 2011, primarul a atribuit firmei controlate de Calin Silviu Pop un contract de lucrari, printr-o procedura formală de achizitii publice, în cadrul căreia membrii comisiei de selecţie a ofertelor au declarat, în mod nelegal, câştigătoare, societatea omului de afaceri, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile pentru a face lucrările respective (lipsă personal specializat şi utilaje, lipsă experienţă în domeniu etc).
Contractul avea ca obiect realizarea interconexiunii reţelei de transport apă fierbinte, în zona de nord a municipiului Brasov.

Procurorii au sustinut că, pe parcursul derularii contractului, primarul George Scripcaru a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma lui Pop pentru lucrari neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, prejudiciind bugetul local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă.

Prin intermediul Cristinei Antonie, ( ,,patroana” florilor din Braşov, alea pentru care edilul plăteşte de la Primăria Scripcaru SA două milioane de euro anual) George Scripcaru este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri foloase necuvenite in valoare totala de aproximativ 400.000 de lei, constând în materialele electorale pentru alegerile locale din anul 2012, respectiv cateva mii de tricouri, sepci, pixuri, autocolante şi pachete cu alimente, pentru a fi date alegătorilor.

În aceeași cauză sunt judecați Adina Durbacă, viceprimar al Brașovului la acea vreme, pentru instigare la tentativă de abuz în serviciu, Silviu Calin Pop, administratorul firmei care ar fi fost favorizate de Primaria Brașov, pentru complicitate la abuz în serviciu, uz de fals, dare de mită și spălare de bani, Attila Radnoti, director al Direcției Tehnice a Primăriei Brașov, pentru abuz în serviciu și uz de fals, Liliana Horga, director executiv adjunct al Direcției Tehnice a Primăriei Brașov ( actualmente director adjunct la CNAIR Braşov unde a fost ,,transferată” de Scripcaru pentru a-i servi interesele) acuzată de abuz în serviciu, uz de fals și tentativă de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor DNA prejudiciul la buget provocat de acțiunile lui Scripcaru & Gaşca este, aşa cum am mai spus, de aproape 2 milioane de lei.


George Scripcaru – ,,iertat” sau amânat în alte în doua dosare
Într-un alt dosare, in 17 noiembrie 2016, primarul George Scripcaru si fostul director al Regiei Autonome de Transport Brasov au fost trimisi in judecată de procurorii DNA, pentru abuz in serviciu privind cumpararea a patru masini de catre RAT, care au folosite de edil in scop personal. Procurorii au stabilit ca, prin faptele de care este acuzat, George Scripcaru a produs Regiei Autonome de Transport Brasov un prejudiciu de 630.665,33 lei, reprezentand contravaloarea autoturismelor achizitionate si cheltuielile suportate cu intretinerea si utilizarea acestora. DUPĂ ZECE AMÂNĂRI SUCCESIVE ALE SENTIŢEI instanţa l-a declarat pe Scripcaru nevinovat.
Vedeţi articolul ,,Dragnea – un ghinionist – Scripcaru: a 10-a amânare a pronunțării!!!” http://infobrasov.net/dragnea-un-ghinionist-scripcaru-a-10-a-amanare-a-pronuntarii/


Ca şi amuzament vedeţi şi articolul ,,Tupeul lui Scripcaru este fără margini. După ce a fost achitat că a cerut RATBv să-i cumpere patru mașini vrea să impoziteze mijloacele de transport ce duc oamenii la muncă!” din 9 august 2019.


În alt dosar, la inceputul lunii noiembrie 2016, procurorii DNA Brasov l-au trimis in judecata pe George Scripcaru, tot pentru abuz in serviciu, alaturi de fostul sef al CJ Brasov Aristotel Cancescu, un fost consilier judetean si angajati din Primaria Braşov. Faptele din acest dosar vizează închirierea nelegală a unei suprafeţe de 110 metri patrati de teren în incinta Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov si constructia unei cladiri pentru desfasurarea de activitati comerciale, în baza unei autorizatii eliberate de Primăria Braşov, în conditiile in care firma nu îndeplinea condiţiile legale pentru a obtine autorizaţia. Societatea a ridicat pe acel teren o cladire ,,pe o suprafaţă mai mare decât cea inchiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public”.
Vedeţi şi articolul ,,În dosarul SC Licofrig SRL Căncescu şi Scripcaru au mai obţinut o amânare” http://infobrasov.net/in-dosarul-sc-licofrig-srl-caescu-si-scripcaru-au-mai-obtinut-o-amanare/

În acest caz dosarul a fost amânat pentru 18 februarie. Amintim că în dosarul Tektron sentinţa pe 19 februarie. Totuşi devine interesant!
Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.