Codului Rutier aduce pentru anul 2020 noi schimbări; Punctul amendă crește!

Codului Rutier aduce pentru anul 2020 noi schimbări; Punctul amendă crește!

0 206

În anul 2020 vor intra în vigoare mai multe schimbări ale Codului Rutier, între acestea numărându-se necesitatea ca cei care vor să obțină permis de conducere să aibă cel puțin 10 clase, dar și obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des.

Potrivit celor mai recente modificări ale Codului Rutier, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia.

De altfel, din 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate.
În plus, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligați să facă mai des controlul medical.

alex-lancuzov

Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca cei care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Punctul amendă pe baza căruia se calculează amenzile de circulație a crescut de astăzi de la 145 de lei la 223 Lei, practic o majorare cu 54 %.
Astfel, cea mai mică sancțiune rutieră este 446 de lei cu posibilitatea de a achita 223 lei în 15 zile.
Deși Guvernul a decis să mențină punctul de amendă plafonat la 145 de lei, actul normativ nu a fost o Ordonanță de Urgență cu aplicare imediată ci o lege pentru care și -a asumat răspunderea dar care nu a intrat în vigoare fiind atacată la CCR.
Punctul amendă reprezintă 10 % din salariul minim pe economie.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.