«Cerbul de Aur » se intoarce… in 2008

«Cerbul de Aur » se intoarce… in 2008

0 226

In sfarsit, rasuflam usurati : se intoarce Cerbul de Aur. Nu va extaziati, acest lucru nu se va intampla saptamana sau luna viitoare, ci la anu’. Dupa o absenta de 2 ani, acest aveniment cultural, al carui trofeu a fost multa vreme in topul celor mai ravnite premii oferite de festivalele de talie internationala, intra din nou in atentia iubitorilor de Muzica adevarata. Incercarile anevoioase si sfortarile de resuscitare a acestui eveniment monden au dat, se pare, roade. Televiziunea Romana (nationala si de stat !), in colaborare cu Guvernul Romaniei, bucurandu-se de sustinerea bugetului de stat, se lauda, asadar, cu renasterea din cenusa a acestui festival mult – apreciat «de altadata », care i-a facut intotdeauna pe brasoveni sa se simta mandri ca gazduiesc un astfel de eveniment.
Dat fiind faptul ca, in 2008, festivalul va implini frumoasa si venerata varsta de 40 de ani, organizatorii s-au gandit sa-l faca «reloaded » : adica o prima sesiune, festiva, in martie, si o a doua, cea a competitiei propriu-zise, in iulie.
Cel care a facut declaratiile « linistitoare » in legatura cu reinvierea festivalului este deputatul PSD, Titus Corlatean : „Directorul general al TVR mi-a spus ca proiectul de organizare al Festivalului este finalizat si este prevazuta si suma necesara organizarii acestuia. La inceputul saptamanii viitoare, proiectul va fi supus aprobarii Comitetului Director al TVR, dupa care vor fi contactate autoritatile brasovene”.
Din « negura vremilor de mult apuse » va reamintim ca pe scena sa au urcat nume rasunatoare ale muzicii usoare internationale : Toto Cutugno, cel mai bun organist de jazz Jimmy Smith, Kenny Rogers, Commodores, Diana Ross, matusa lui Whitney Houston, Dionnie Warwick, Ray Charles, Patricia Kass, James Brown, Tom Jones, Boy George, Status Quo, Johnny Logan si multi multi altii.
Asteptam cu nerabdare evenimentul si, din partea noastra, «la cat mai multe editii !!! ».

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.