Ministerul Culturii si Cultelor respinge concluziile raportului privind retrocedarea castelului Bran

Ministerul Culturii si Cultelor respinge concluziile raportului privind retrocedarea castelului Bran

0 237


?Ministerul Culturii si Cultelor respinge cocluziile raportului subcomisiei parlamentare pentru cercetarea legalitatii retrocedarii Castelului Bran si transmite, printr-un comunicat de presa, urmatoarele precizari:


”1. Procedandu-se la examinarea Concluziilor acestui raport apreciem ca acestea sunt lipsite de orice suport faptic si legal. Parcurgandu-se continutul acestui raport se va observa ca el dovedeste??ca subcomisia a procedat la o interpretare restrictiva a legii, si, totodata gresita, interpretare care, nu se raporteaza la materialul in baza caruia a avut loc reconstituirea dreptului de proprietate.
2. Atat Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, cat si instanta judecatoreasca??au stabilit ca singura institutie abilitata sa solutioneze cererea de restituire in natura a Domeniului Bran este Muzeul Bran.


3. Desi nu a avut atributii directe in procesul de retrocedare, Ministerul Culturii si Cultelor apreciaza ca acesta s-a derulat cu stricta respectare a dispozitiilor legale in materie, fapt confirmat de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si de Ministerul Justitiei.


4. Hotararea Camerei Deputatilor, care a validat concluziile raportului preliminar subcomisiei nu se poate substitui unei hotarari judecatoresti, singura in masura sa stabileasca legalitatea procedurii de restituire. In absenta acesteia concluziile raportului nu reflecta decat??impresionism, populism si demagogie.
5. Afirmatiile deputatului PD Puchianu denota diletantism si superficialitate.??Ele au fost facute cu scopul protejarii unor obscure interese locale. De altfel, nu intamplator, domnul Puchianu este deputat PD de Brasov.


6. Afirmatia potrivit careia „actul de retrocedare a Castelului Bran este lovit de nulitate absoluta, pentru ca nu s-au respectat prevederile legilor existente, potrivit carora domeniul public este inalienabil” este contrazisa de punctul de vedere formulat de Ministerul Justitiei. Potrivit acestuia, „daca imobilul a fost dobandit de catre stat fara titlu – situatie in care se afla Castelul Bran – atunci dreptul de proprietate al persoanei de drept privat se consolideaza, considerandu-se ca, inca de la momentul imposedarii statului a fost detinut cu titlu precar, fara ca statul sa aiba calitatea de proprietar. In aceste conditii, includerea bunului in inventarul Ministerului Finantelor Publice ca bun public a fost eronata si, pe cale de consecinta, trebuie rectificata”. De aceea, HG nr.85/2007 a fost adoptata in scop administrativ, in vederea scoaterii Castelului Bran din inventarul bunurilor aflate in domeniul public al statului, ceea ce face ca orice alta discutie pe aceasta tema sa fie lipsita de obiect.


7. Referitor la afirmatia potrivit careia desi „in prima cerere de retrocedare existau 5 mostenitori, iar ulterior restituirea s-a facut doar catre 3 dintre acestia, precizam ca in dosarul de retrocedare exista doua renuntari. In documentele legalizate se precizeaza ca persoanele semnatare „renunta la intreaga parte din masa succesorala situata in Romania”. Potrivit legii, de partile celor care au renuntat la mostenire beneficiaza ceilalti mostenitori. In fine, daca prin reductio ad absurdum s-ar admite ca actele de renuntare nu sunt valabile, aceasta nu ar constitui un motiv de nulitate absoluta a deciziei de restituire, ci – fiind vorba de un aspect care vizeaza raporturile dintre???mostenitori si nu unul de interes general – unul de nulitate relativa, care nu poate fi invocat decat de persoanele care justifica un interes legitim in acest sens, considerandu-se vatamate in drepturile lor, cu respectarea termenului de prescriptie prevazut de lege, termen care a expirat.


8. Consecvent principiului constitutional privind caracterul sacru al proprietatii si garantarea ei prin lege, Ministerul Culturii si Cultelor respinge asertiunile cu iz etatist ale Raportului subcomisiei.”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.