Ianis Hagi a ales echipa belgiană Genk

Ianis Hagi a ales echipa belgiană Genk

0 196

Ianis Hagi a semnat un contract cu echipa belgiană Genk, valabil cinci sezoane. Mijlocaşul de 20 de ani a fost cumpărat de campioana Belgiei contra sumei 10 milioane de euro. Se pune astfel capăt telenovelei, legată de viitoarea destinație a fiului lui Gică Hagi. Internaţionalul român a acceptat oferta de la Genk, club care i-a îndeplinit aproape toate pretenţiile pe care le avea. Una dintre ele a fost o clauză care să-i garanteze un anumit număr de meciuri ca titular. Potrivit presei belgiene, mijlocaşul român va câştiga 800.000 de euro pe sezon, însă nu este exclus ca Ianis să-şi renegocieze remuneraţia, în cazul în care va reuşi să impresioneze în primul sezon

Sâmbătă, Hagi Jr. va efectua vizita medicală. Ianis Hagi a fost însoțit în Belgia de Gică Hagi, Gică Popescu și George Ogăraru

Internaționalul român în vârstă de 20 de ani a atras atenția marilor cluburi europene cu prestația excelentă de la turneul final al Campionatului European de tineret în care a marcat două goluri și a ajutat România să ajungă până în faza semifinalelor.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.