Tomas Ryde, noul antrenor al echipei feminine de handbal a României

Tomas Ryde, noul antrenor al echipei feminine de handbal a României

0 185

Echipa națională de handbal feminin a României are un nou antrenor principal : Tomas Ryde. Acesta nu este la prima astfel de experiență în România, pentru că  a mai antrenat echipa noastră, conducând-o la două competiţii majore, Campionatul Mondial de Handbal (Danemarca 2015, unde a reşit să obţină medalia de bronz) şi Jocurile Olimpice – Rio 2016. De asemenea, Ryde a fost antrenorul echipei CSM București, într-una din perioadele de glorie ale acestei echipe, fiind deci familiarizat cu handbalul românesc.

Alexandru Dedu, preşedinte FRH: „În urma unor discuţii avute cu antrenorul Ambros Martin, am decis, de comun acord, să încheiem contractul de colaborare. Aş vrea să îi mulţumesc pentru ce a făcut pentru noi. A creat o atmosferă de profesionalism cu zâmbetul pe buze şi vreau să îi urez succes în tot ce va face de acum înainte. Împreună cu echipa pe care o conduc, ne-am aplecat către un antrenor care cunoaşte România, care a adus ultima medalie pentru România la handbal feminin şi sunt foarte fericit să vă anunţ că noul antrenor al echipei naţionale feminine de handbal a României va fi, din nou, Tomas Ryde, în vederea Jocurilor Olimpice-Tokyo 2020 şi tot parcursul de până atunci”

Tomas Ryde: „Sunt onorat că mi s-a oferit posibilitatea să redevin antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe naţionale din lume. Nu am ezitat nicio secundă pentru că îmi place foarte mult să lucrez aici, îmi plac echipa şi stafful, este o provocare pe care mi-o doresc. Privind din exterior către România, am observat progresul realizat în ultimii ani, atât al jucătoarelor cât şi în ceea ce se întâmplă înafara sălilor de sport, sunt plăcut impresionat. Sunt fericit să fiu înapoi în România, ştiu ce trebuie făcut şi mulţumesc pentru încrederea acordată”.

Prima competiţie la care România va fi condusă de pe bancă de către Tomas Ryde va fi Trofeul Carpaţi, programat să aibă loc la sfârşitul acestei luni (31 mai-2 iunie) la Brăila, la care vor participa România A şi B, precum şi naţionalele Angolei şi Japoniei.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.