Moment istoric : România ia startul în nou înființata competiție Liga Națiunilor,...

Moment istoric : România ia startul în nou înființata competiție Liga Națiunilor, într-o partidă cu Muntenegru

0 165

Echipa națională de fotbal a României ia startul în Liga Națiunilor, competiție nou apărută în Europa, la inițiativa forului continental, care a dorit astfel să înlocuiască meciurile amicale ale selecționatelor naționale, cu partide oficiale. Naționala României debutează în competiție vineri seara, de la 21,45, la Ploiești. Naționala va înfrunta, din nou, Muntenegru, echipă care i-a făcut zile negre în preliminariile pentru CM 2018 (1-1 pe teren propriu și 0-1 în deplasare).
Selecționerul reprezentativei României, Cosmin Contra, a declarat, în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Muntenegru de vineri de la Ploiești :
Sunt încrezător, pentru că băieții s-au antrenat foarte bine, au venit foarte concentrați la lot, conștienți de importanța de a începe bine această competiție și sper să ne prezentăm la ora jocului la fel de bine cum am făcut-o săptămâna aceasta, dar și la ultimele amicale. Acum este o altfel de campanie, ce-a fost acum doi ani la Mondiale, a fost. E important că s-a văzut o schimbare în jocul echipei naționale și suntem încrezători că putem arăta altfel, mai bine ca acum doi ani. Primul joc este important, dar eu am lucrat și am pregătit deja și meciul cu Serbia, pentru că nu mai aveam timp după aceea. Nu există nicio relaxare în rândul jucătorilor noștri, pentru că Muntenegru nu stă doar în Jovetic. Au și alți jucăptori de valoare. Este oricum o națională foarte puternică la fazele fixe, așezată bine în teren tactic, defensiv, așa că nu va exista relaxare vineri seară. Eu nu motivez jucătorii cu alte referințe. Ei trebuie să-și facă propria referință. Parcursul pe care l-am avut noi până acum ne face să fim încrezători. Trebuie să facem noi meciuri de referință și să rămânem în arhivele voastre”.
Programul grupei 4, seria C, din Liga Națiunilor UEFA:
7 septembrie: România – Muntenegru (stadion “Ilie Oană”, Ploiești), Lituania – Serbia (ora 21:45), 10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45), 11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45), 14 octombrie: România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45), 17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești, 20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.