Se împlinește o jumătate de secol de la invadarea Cehoslovaciei! Cât de...

Se împlinește o jumătate de secol de la invadarea Cehoslovaciei! Cât de aproape a fost România, atunci, de o acțiune represivă, similară, a Moscovei?

0 255

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, trupele a patru țări semnatare ale Pactului de la Varșovia au invadat Republica Socialistă Cehoslovacă, pentru a-l înlătura din fruntea țării pe Alexander Dubcek, liderul Partidului Comunist din această țară, vinovat, în viziunea Uniunii Sovietice, de „deviaționism”, de la calea acceptată de Moscova. Dealtfel, anul 1968 avea să aducă unul dintre cele mai importante momente ale istoriei Cehoslovaciei și chiar al omenirii, totul începând cu alegerea lui Aleksandr Dubcek în funcția de prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, în data de 5 ianuarie 1968. Printre măsurile luate de Dubcek se numărau o mai mare libertate a presei și, mai ales, descentralizarea țării. Moscova nu a agreat măsurile acestuia, temându-se că alte țări din Est ar putea să-i urmeze exemplul.
Având în vedere situația politică a acelei perioade – Uniunea Sovietică se afla în plin „Război Rece” cu SUA, Leonid Brejnev, alături de conducerea țărilor semnatere a „Pactului de la Varșovia”(fără România),erau îngrijorați că reformele propuse de Aleksandr Dubcek vor duce la slăbirea poziției Blocului Comunist. Conducerea sovietică a încercat să oprească sau cel puțin să limiteze schimbările din Cehoslovacia, printr-o serie de negocieri, însă, deși Dubcek și-a reafirmat adeziunea la Pactul de la Varșovia, a susținut programul aripei reformiste din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac.
După ce negocierile cu Partidul Comunist Cehoslovac au eșuat, Moscova a trimis aproape un sfert de milion de soldați pentru a ocupa țara și a-l aresta pe Dubcek. România și Albania nu au luat parte la invazie, în timp ce Germania de Est, care era pregătită să o facă, a primit ordinul de neparticipare din partea Moscovei, cu doar câteva ore înainte atac.
La aflarea veștii că URSS și sateliții ei au invadat Cehoslovacia, reacția lui Nicolae Ceaușescu a fost spontană și promptă: a condamnat-o în termeni energici într-o cuvântare din balconul CC al PCR, în fața unei mulțimi pe cât de solidară cu el pe atât de hotărâtă de a apăra țara dacă tancurile sovietice ar fi trecut frontierele românești. Reacția lui Ceaușescu a creat senzație în întreaga lume și furie la Moscova, care a început să mute demonstrativ trupe în jurul granițelor României. În mentalul colectiv al românilor, „Primăvara de la Praga” şi invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia se suprapun aproape total cu discursul ţinut de Nicolae Ceauşescu în piaţa Comitetului Central în dimineaţa zilei de 21 august 1968, în care acesta a condamnat cu vehemenţă intervenţia sovieticilor. Și totuși, cât de aproape a fost chiar România acelor timpuri, de o invazie sovietică? Este o întrebare la care au încercat să răspundă, de-a lungul anilor, mulți istorici, dar, totuși, o întrebare care a rămas fără răspuns direct și clar, în cei 50 de ani care au trecut de la invazia din Cehoslovacia!
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.